Câteva vorbe de Ziua Mondială a Câinelui: Eroii nu apun. Nici măcar cei cu botul scurt
Autor: Liana Ganea | Publicat pe: 10 oct 2022, 14:19
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash
Câinii nu ştiu prea multe. Decât să iubească. 

De Ziua Celui Mai Bun Prieten care ar putea să ne spună atât de multe dar nu poate, nu am decât un singur mesaj: Să nu vă luați câine niciodată! Nici gând! Nici pomeneală! Pentru că, după ce ați petrecut un timp cu el, nu o să mai fiți la fel! Nu o să mai fie nimic ca înainte! O să vă pară că lumea de până atunci nu mai este și nici n-a fost vreodată. Pentru că dimineața când o să vă treziți o să apară pe după pat doi ochi și-o coadă care se zbate. Pentru ca o să vă treziți într-o cursă frenetică afară să-și ia plimbările de zi cu zi indiferent de anotimp! Și-așa o să vă dați seama cum trece timpul, cum copacii rămân fără frunze, cum apar din nou mugurii. Pentru ca o să fiți constrânși să deveniți echilibriștii timpului, să găsiți un ritm care acompaniază două inimi.

Nu vă luați câini! Pentru că nu ştiu prea multe. Decât să iubească... şi cam atât. Pentru că ăștia ling rănile. Mai ales pe alea care nu se văd, rănile alea care nu se-arată ci doar dor și macină surd pe dinăuntru. Să nu vă luați câine niciodată! Pentru că o să vă educe și-o să vă disciplineze și o să vă responsabilizeze. O să vă învețe ce-i aia iubire necondiționată. Doar atât poate face. Numai atât. Și nu o să vă ceară nimic la schimb. Nu o să va ceară să vă schimbați. Vă acceptă fix așa cum sunteți. O să vă învețe să nu urâți, să nu purtați ranchiună, să uitați totul până mâine. Să iertați. O să vă învețe să nu folosiți cuvinte. O să vă învețe câteva lecții despre loialitate și onestitate. Nu vă luați un câine. Pentru că o să deveniți un adevărat om maidanez, din acela care încearcă să creadă în oameni dar rămâne întotdeauna dezamăgit.

Câinii nu pleacă nicăieri. N-au plecat niciodată

Câinii nu mor! Habar n-au cum se face. Se fâstâcesc ei în fața bolilor și-a bătrâneții, darămite la ultimul zvâc de viață? Nu știu pe unde s-o ia ca să ajungă în Rai. Nu acolo se duc. Rămân pe-aici, pe-aproape, pe la inimă. Câinii nu se-ngroapă în fundul grădinii, nici sub stejari și nici la rădăcina vreunui nuc, ci în clisa nedospită a inimii. Acolo să vă înmormântați mustăcioșii, în cheagul de humă din stânga pieptului, și acoperiți-i apoi cu văl de prețuire și profundă recunoștință pentru prietenia cu care v-au onorat. Săpați-le lăcaș de odihnă în pământurile dintre coaste și nu le tulburați somnul. Au nevoie acum să-și zacă oasele pe sol rece, să se coboare în somn și să-și răzbune goana din tinerețe pe urma poștașilor și-a bicicliștilor, fuga după pisici, toate turele de ogradă, fetch-urile de câmp și raidurile de parc din vremurile bune. Lăsați-i să doarmă, le va fi bine, căci de-acolo de pe patul fibros din vână de miocard nu le va pleca nicicând amintirea.

Câinii nu pier. Nu i-a învățat nimeni cum se moare. Doar obosesc, îmbătrânesc și se retrag încet, la început cu orele, apoi cu zilele... până când, într-o zi, se vor duce în liniște acolo în ținutul lor cu munți de oase, chifteluțe cât vezi cu ochii și răzoare întregi de zgârciuri, costițe și antricoate scăldate-n sosuri dulci. Nu dispar, nu se sting, ci doar îți adorm pe patul inimii și-ncep să sforăie. Se mai trezesc din când în când atunci când ți se face dor, le pomenești numele sau le cauți vârful de nas prin albumul cu fotografii. Dau furtunos din coadă, se gudură puțin pe la ușa sufletului tău, te locuiesc vreun ceas sau două prin minte și… adorm la loc. Se-ntorc la așternuturile lor fibroase de pe stânga toracelui și-acolo rămân. Câinii nu mor când mor. Doar merg la culcare. Se-adăpostesc în capul pieptului ca într-o catedrală gotică și-acolo își dorm eternitățile. Uneori își visează renașterea și-atunci se trezesc pentru o fărâmă de clipă, adulmecă Timpul ca pe un ciolan răscopt, își fac stăpânii să îngenuncheze de dor și să le sărute fotografia, mârâie ceva pe limba blănoșilor iubiți și se culcă la loc. 

Câinii nu se duc când se duc

Să nu-i uitați, căci uitându-i vor adormi buștean și nu se vor mai trezi. Câinii nu mor. Nu pleacă nicăieri, n-au plecat niciodată. Nu vagabonțesc prin Raiul Animalelor așa cum zice cartea și nici prin regatul lui Hades nu-și flutură urechile. Rămân pe inimă, încap cu toată lumea lor într-un singur ventricul. Câinii nu se duc când se duc. Doar odihnesc pe firul sângelui. Rămân icoane vii pentru cei care le-au spălat rănile la bătrânețe, le-au indurat, scâncet cu scâncet, artritele și ororile strigate de la miezul nopții și i-au plimbat prin ploaie la cinci dimineața. Eroii nu apun, nici măcar cei cu botul scurt. Legendele nu pier. Câinii nu mor. Doar trag un pui de somn, de-acum și până mai târziu.

*extras din cartea ©Eseuri de weekend vol. II, Liana Ganea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?