VIDEO: Căței și pisici, găsiți fără suflare ca parte a „pachetelor surpriză” trimise în China
Nebunia pachetelor misterioase trimise în China are și o parte întunecată.
Conform CNN, în camioanele de livrări din China sunt cutii prin care se poate vedea blana micuțelor animale îndesate în ele. Acestea sunt cele mai norocoase dintre necuvântătoarele trimise în mod anonim în întreaga țară, fiindcă există cutii sigilate cu viețuitoare în ele.
În imagini filmate de grupul pentru drepturile necuvântătoarelor „Love Home” se vede cum 156 de cutii cu cățeluși și pisicuțe de doar câteva luni sunt descoperite în spatele unui camion de livrări. Dintre acestea, unele erau moarte din cauza lipsei de oxigen. Imaginile au scandalizat opinia publică chineză, iar aceștia s-au exprimat prin rețele de socializare.
Ce este cu acest trend?
Cutiile misterioase funcționează în următorul fel: consumatorii cumpără pachete cu cadouri necunoscute înăuntru – de obicei, în ele se află figurine de colecție. Profesorul de marketing Ding Ying de la Universitatea Renmin din Beijing a spus că aceste cutii „dau dependență”, mai ales că unele dintre premii făceau parte dintr-o colecție limitată. „Consumatorii au o nevoie mare de a termina colecția, astfel că au de gând să comande până primesc ceea ce-și doresc”, a transmis ea.
Astfel, afacerea a explodat. În decembrie, producătorul acestor surprize, Pop Mart, a strâns 676 milioane dolari la listarea pe bursă. În aceeași lună, s-a estimat că industria va ajunge la 4,7 miliarde dolari până în 2024. Totuși, există și o parte negativă a trendului.
Animale la pachet
În timp ce expedierea animalelor este ilegală în China, controalele nu sunt suficient de eficiente. Unii operatori care trimit în țară pachete surpriză oferă animale de companie aleatorii pentru 5 dolari/cutie.
Este o insensibilitate față de animale, spun grupurile de activiști pentru drepturile necuvântătoarelor, fiindcă nu toate supraviețuiesc expedierii către noii stăpâni. „I-am spus tânărului care vinde cutii surpriză cu animale că face bani cu costul vieții unora dintre viețuitoare”, a transmis fondatorul „Love Home”, Chen Yunlian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News