Câte sentințe PE VIAȚĂ a primit „Golden State Killer”
Ucigașul american Joseph DeAngelo, cunoscut drept „Golden State Killer”, și-a primit sentința.
Conform BBC, celebrul criminal a fost încarcerat pe viață, după ce ancheta crimelor sale din anii 1970 a făcut înconjurul lumii. În vârstă de 74 de ani, americanul a fost arestat în 2018 odată cu descoperirea ADN-ului său pe un site de genealogie. El a recunoscut în iunie că a ucis 13 persoane, parte a unei înțelegeri cu procurorii pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea.
Golden State Killer ale la activ spargeri, violuri și alte crime, fiind descris de procurorul din Sacramento drept „un psihopat în acțiune”. După ce a ascultat fără reacție mărturiile victimelor sale, DeAngelo s-a adresat celor din tribunal, scoțându-și masca și ridicându-se din scaunul cu rotile: „V-am auzit toate declarațiile. Pe fiecare. Și îmi pare foarte rău pentru că v-am rănit”.
DeAngelo va muri cel mai probabil în pușcărie, fiindcă are 11 pedepse pe viață consecutive, fără dreptul de a depune apel, alături de 15 pedepse pe viață concomitente, pe lângă alți ani pentru armele sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News