Cătălin Voicu va fi eliberat pentru că a scris cărți în închisoare
Fostul senator PSD, Cătălin Voicu, condamnat la 7 ani de închisoare pentru corupţie, ar urma să fie eliberat anticipat vineri, ca urmare a faptului că a scris şase "lucrări ştiinţifice" în spatele gratiilor.
Totul depinde, însă, de Monitorul Oficial unde nu s-a publicat ordonanţa de urgenţă care suspendă articolul ce facilitează eliberarea înainte de termen a "savanţilor puşcăriilor". Şefa Monitorului Oficial spune că ordonanţa ar putea fi încă la Guvern, scrie adevarul.ro.
Concret, Guvernul a adoptat, pe 3 februarie, două ordonanţe de urgenţă: una care modifica prevederi ale Codului de Procedură Civilă, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, şi o alta care modifica Legea 254 din 2013 privind executarea pedepselor. Această din urmă ordonanţă suspenda pentru şase luni, până în septembrie, prevederea legală care conferea deţinuţilor ce scriu lucrări ştiinţifice beneficiul reducerii pedepsei cu 30 de zile pentru fiecare astfel de lucrare.
Prima Ordonanţa de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial. Cealaltă, nu a fost publicată nici până acum. Asta în condiţiile în care cel puţin patru deţinuţi cu nume sonore urmează să primească în zilele următoare decizii definitive de eliberare anticipată, bazate şi pe "lucrările ştiinţifice" realizate după gratii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News