Data actualizării:
Data publicării:

Cătălin Striblea va realiza o emisiune la B1 Tv, după plecarea de la România Tv

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Jurnalistul Cătălin Striblea anunță că, după plecarea de la România Tv, a ajuns la un "acord de principiu" cu B1 Tv, unde va realiza o emisiune de seară de la începutul anului viitor.

„În ultima lună, de când am început discuțiile cu România TV legate de colaborarea pentru anul următor, a început să mă sune lume din piață”, a declarat Cătălin Striblea pentru Paginademedia.ro.

„Avem un acord de principiu și sper să începem în luna ianuarie”, a continuat Striblea în legătură cu venirea la postul B1.

Cătălin Striblea este al doilea moderator care a plecat luna aceasta de la România Tv și s-a înțeles cu B1 Tv. Din 2015, Silviu Mănăstire va prezenta "Dosar de Politician" la B1 Tv, după ce anterior a realizat această emisiune și la Realitatea Tv și România Tv.

CĂTĂLIN STRIBLEA PLEACĂ DE LA ROMÂNIA TV: Ce motive invocă și ce va face în viitor

Striblea a anunțat, duminică seară, pe blogul său, că se desparte de postul România Tv.

"Duminică seară am avut ultima emisiune la România TV. A fost capătul unui drum de aproape șase ani, în mare cu aceeași echipă cu care am început la Realitatea sau Realitatea FM. Am convenit acum, de comun acord, că e o răscruce și că nu ne înțelegem cum să mergem mai departe.

De ce am plecat? Uneori am simțit că sunt mai multe lucrurile care ne despart, decât cele care ne legau. De ce au vrut ei să plec? Nu mi-e foarte clar, dar probabil că e vorba de același sentiment.
Ne-am certat? Nicio secundă. Am trecut fiecare cu calm și chiar râzând. Bine, ei au și experiența transferurilor de jucători pe care le fac de ani de zile. M-a surprins? Sincer să fiu, dacă m-ați fi întrebat acum o lună aș fi avut dubii. Am să le reproșez ceva? Mi-ar fi plăcut ca lucrurile să fie mai clare, dar le mulțumesc pentru sprijin de-a lungul ultimilor ani", a scris Striblea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel