
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu a declarat război drogurilor și a solicitat polițiștilor români să ia toate măsurile pentru a combate acest flagel. Oamenii legii au început deja să deruleze activități la toate nivelurile.
”Poliția Rutieră a început acțiuni ample de identificare a șoferilor care conduc sub influența stupefiantelor. Între 7-10 septembrie, polițiștii rutieri au efectuat, la nivel național, aproape 42.000 de testări ale conducătorilor auto, dintre care aproape 2.000 au fost cu aparatul drugtest. Au fost depistați 120 de șoferi care conduceau după consumul de droguri și în 9 cazuri oamenii legii au aplicat sancțiuni pentru infracțiuni de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Săptămâna aceasta, pe 13 septembrie, a fost desfășurată o acțiune de control pe DN2, în raza județelor Buzău, Vrancea și Bacău. În afară de sancțiunile aplicate pentru viteza neregulamentară și alte contravenții de trafic, polițiștii rutieri au efectuat 62 de testări cu aparate drugtest și 187 de testări cu etiloteste. Acestor controale se adaugă activității polițiștilor rutieri de la începutul anului până în prezent, când au fost descoperite în trafic 2.360 de cazuri de conducere sub influența substanțelor psihotrope, ceea ce face ca media națională să indice 9 cazuri/zi”, se arată într-un comunicat la Ministerului Afacerilor de Interne.
Metode inedite de traficare a drogurilor
”În ultimele săptămâni, după ce ministrul Cătălin Predoiu a lansat Planul Național Cadru de Acțiune care vizează combaterea traficului și a consumului de droguri, polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate, în colaborare cu procurorii DIICOT au efectuat mai multe acțiuni, inclusiv în flagrant, pentru găsirea rețelelor de traficanți și identificare metodelor și a punctelor lor de lucru.
Anchetatorii au descoperit cele mai surprinzătoare metode pe care traficanții le foloseau, de la ascunderea de pastile între semințe de floarea soarelui (cazul unui tir din vama Bechet), la trimiterea substanțelor în colete transportate de firme de curierat (Târgu Mureș și Alba Iulia) și chiar la ascunderea pachetelor de zeci de kilograme în roata de rezervă sau în scaunele mașinii (Brăila).
În total, în acest an au fost scoase de pe piață 570 kg de droguri de mare risc, peste 3 tone de substanțe precursoare (care ar fi urmat să fie utilizate la prepararea stupefiantelor), 323.000 de droguri de sinteză (sub formă de pastile) și peste 630 kg de masă verde, adică plante cu proprietăți halucinogene. În total, oamenii legii au destructurat un număr de 31 de grupări infracționale organizate și au fost trimise în judecată aproape 1.300 de persoane”, se mai arată în comunicatul menționat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- România accelerează spre criză. Coșea: Nu se va repeta 2007, intrăm într-o criză de tip „sandwich” din trei direcții. Prețul carburanților e începutul
- Nehammer și Karner, puși la punct de opoziția din Austria: Impertinență! Pur și simplu penibil. România și Bulgaria nu ne datorează nimic
- De ce câinele își ridică lăbuțele din față. 4 motive care explică acest comportament
- Zodia care trebuie să fie foarte atentă la bani. Daniela Simulescu: Sunteți nevoiți să vă spargeți pușculița / video
- Deblocăm refuzul Austriei pentru Schengen, dar intrăm în blocajul unui alt stat. Tomac: România nu trebuie să mai cedeze nimic
- Daniel Funeriu: Eu am introdus „Școala Altfel”, dar mă opun mai multor aspecte
- Kaki, 'fructul zeilor'! Opt beneficii uimitoare
- Interzis să mai conduci noaptea și pe autostradă dacă ești începător. Titi Aur, despre noua directivă a Uniunii Europene / video
- Românii sunt plătiți dacă reciclează. Studentă: „Super idee! Măcar pentru bani să o facem!” / „Efort mare din partea consumatorului. Nu toată lumea e dispusă să-l facă” / video
- Retrogradarea lui Mercur dă planurile peste cap. Daniela Simulescu: E timpul să-ți cauți un alt drum / video