Data actualizării:
Data publicării:

Cătălin Ioniță, șeful Poliției Române, schimbat din funcție. Carmen Dan: Am primit raportul

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp
Carmen Dan şi Viorica Dancila
Carmen Dan şi Viorica Dancila

Carmen Dan spune că decizia de a demisiona din funcția de șef al Poliției Române i-a aparținut lui Cătălin Ioniță. Motivele au fost menționate în raportul pe care acesta i l-a înmânat ministrului de Interne. 

Carmen Dan spune că în raportul pe care l-a primit de la Cătălin Ioniță, acesta a invocat motive personale. 

"Nu a fost o decizie a ministrului de a-l schimba pe chestorul principal din funcție. Fac acum precizarea că relația mea cu chestorul Ioniță a fost și va rămâne una de colaborare. A fost o solicitare explicită a domnului Ioniță. Fac precizarea că motivele nu țin de aspecte care privesc activitatea sa ca șef al Poliției Române, ci sunt unele personale pe care le-a consemnat în raportul pe care l-a întocmit. Din punct de vede profesional, eu nu-i pot reproșa nimic. De aceea nu pot și nu cred că este momentul să comentez altceva acum" a spus Carmen Dan la Antena 3.

Carmen Dan: Nu pot să speculez 

Referitor la renunțarea la funcție ca urmare a posibilei existențe a unui dosar pe numele chestorului, Carmen Dan a continuat: 

 "A fost o cerere personală, de încetare a puternicirii. În acest moment nu cred că există alte soluții din partea ministrului. Referitor la afirmațiile privind existența unui dosar penal pe numele său, nu vreau și nu pot să speculez eu. Alte precizări sunt convins că le poate face domnul Ioniță. Eu i-am promis că nu voi comenta decizia personală de cerere a încetării împuternicirii. Așa cum îl cunosc, eu cred că va explica de ce a luat această decizie, " a mai spus Carmen Dan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel