Cătălin Cățoiu va fi noul consilier de imagine al premierului Ungureanu
Noul consilier pe probleme de imagine al prim-ministrului Mihai-Răzvan Ungureanu va fi Cătălin Căţoiu, zis și ”Teavă”, muzician şi actor de filme şi telenovele. Cătălin Cățoiu a mai fost angajat la Guvern, în mandatul de prim-ministru al lui Petre Roman, în timp ce la Televiziunea Națională a fost director de imagine şi cameraman.
Deși decizia de numire în funcţie nu a fost încă semnată, Cătălin Căţoiu a mers deja pe teren cu premierul Ungureanu, la Forumul IMM-urilor şi la prezentarea raportului de activitate a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, afirmând că doreşte să vadă despre ce este vorba şi care îi vor fi atribuţiile.
"Primul-ministru are o imagine foarte bună, iar eu, dacă voi prelua această funcţie, fac tot ce trebuie ca să o conserv", a declarat Cătălin Căţoiu, citează Mediafax.
În vârstă de 50 de ani, Cătălin Căţoiu, poreclit de prieteni încă din copilărie "Ţeavă", a mai lucrat cu premierul Ungureanu, ca şi cameraman, la Ministerul Afacerilor Externe.
Fost membru al formației de uzică Progresiv ABC, în anii '70, dar și al formației VH 2, Căţoiu a lucrat în 1981, pe post de cameraman, după care a devenit director de imagine la televiziunea naţională. În mandatul de premier al lui Petre Roman a lucrat în Guvern.
Cariera de actor numără diverse roluri: personajul "Ţeavă" din serialul TV "Păcatele Evei", Marcu din serialul ”La bloc”, Mureșan în "Om bogat, om sărac", Chivu Cârciumaru din telenovela "Aniela", precum și un rol în ultimul film regizat de Sergiu Nicolaescu , "Ultimul corupt din România".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News