Referendum Catalonia: Catalanii au votat masiv în favoarea independenței
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
catalonia
catalonia
Aproximativ 81% din cei 2,25 milioane de catalani care au participat duminică la un referendum simbolic au votat în favoarea independenței față de Spania, potrivit unor rezultate preliminare citate de Financial Times .

Vicepreședintele Cataloniei, Joan Ortega, a anunțat rezultatele la ora 12:30 A.M, după numărarea a 88% din voturi. 80,7% din cei care s-au prezentat la urne au răspuns "da" , întrebați dacă vor ca regiunea lor să fie un stat și acel stat să fie autonom.

Grupuri anti-independență din Catalonia - o regiune cu 7,5 milioane de persoane care include Barcelona, al doilea cel mai mare oraș din Spania - au ales să boicoteze referendumul simbolic.

Cum ar arăta harta Europei dacă toate mișcările secesioniste ar avea succes

Președintele catalan Artur Mas a declarat înainte de anunțarea rezultatelor că "vrem un vot definitiv. Astăzi am devenit mai puternici ca țară. Am făcut un pas uriaș înainte. Am arătat clar că Catalonia vrea să se guverneze singură. Vrem să ne decidem singuri viitorul politic și am demonstrat asta".

Guvernul și Parlamentul Spaniei interzic organizarea unui referendum oficial în Catalonia pentru că nu este permis de Constituție.

Dorința de independență a catalanilor se manifestă mai intens în ultimele luni mai ales ca urmare a crizei financiare din 2008 și a măsurilor de austeritate. Guvernul catalan pretinde că plătește prea mulți bani pentru regiunile mai sărace ale Spaniei. 

Curentul secesionist de pe întreg teritoriul Europei a primit un puternic imbold în septembrie anul acesta, când 45% din scoțieni au votat pentru independență într-un referendum istoric, desfășurat după o campanie curajoasă a Edinburghului.

Independența Scoției: Marile schimbări produse de votul care NU a rupt Marea Britanie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel