Citește AICI - Zmărăndescu, primul mesaj către Elena Chiriac, după ce a pierdut finala Survivor România 2022. Fanii, fericiți pentru Alex Delea
----
Alexandru Nedelcu a început marea aventură Survivor pe 16 ianuarie, acum mai bine de patru luni. După zeci de trasee jucate, după ce a îndurat ploi torențiale, vânt la rafală, soare puternic, foame și lipsa confortului unui pat, fostul Războinic și-a luat rămas bun de la jungla dominicană și de la cei care i-au fost ca o familie atâtea săptămâni.
„Asta a fost! Ăsta a fost drumul meu, până aici. Sunt mândru de mine și sunt sigur că și cei de acasă sunt mândri de mine. Dacă atât mi-a fost scris, atât a fost să fie! Mă bucur că am stat aproape până de final. O să mă duc acasă, la familia mea, să-mi iau fetița în brațe, să-mi iau iubita în brațe”, a declarat Nedelcu înainte să părăsească competiția Survivor România definitiv.
Fanii, mesaje pe Facebook
Iată câteva din mesaje publicate pe Facebook de fanii emisiunii:
Îmi pare rău de Nedelcu, merita să fie în finală!
Nu a fost drept, dar ce-i drept pe lumea asta!
Din nou, pleacă un concurent bun... Rușine
Nu sunt fan Elena, dar pot sa înțeleg comportamentul și vocabularul ușor agresiv probabil din cauza sportului de contact... Acolo a luptat ea, nu pilele... (...) Ionuț, Nedelcu, Dragomir, Delea, Blaze....dacă ei au felicitat-o și au recunoscut că au subestimat-o, noi de ce nu putem?
Păcat că a plecat Nedelcu, merita sa fie în finală!
Păcat... Nu-mi vine să cred... Pleacă oameni buni și câștigă cel mai slab...
Cea mai neagră seară, dacă până acum aveam o speranță ca pleacă Elena, de acum încolo totul s-a spulberat.
Observ că multe fete o urăsc pe Elena, o disprețuiesc, dar le-aș propune să participe și ele măcar o dată să vedem cât fac față, probabil nici măcar o săptămână.
Marți, 31 mai, într-un consiliul difuzat LIVE, direct din Dominicană, Daniel Pavel va rosti numele câștigătorului mult-râvnitului trofeu Survivor România 2022, dar și al premiului de 100.000 euro.
Ce a spus Marian Drăgulescu după ce a fost eliminat
„O experiență unică în viața mea. Mă bucur că am ajuns până în acest punct. Cel mai bun să câștige! Sper să fie de la culoarea roșie. O ușă se închide pentru mine, dar sunt convins că alte uși cu alte oportunități se vor deschide pentru mine. Am trăit experiențe frumoase și unice. Îmi e foarte dor de casă, sincer. Mă gândesc cu bucurie că a sosit momentul să mă întorc acasă. Sunt recunoscător pentru cei care au fost alături de mine, care au trăit emoțiile la intensitate maximă. Sper că le-am oferit multe emoții frumoase prin această experiență”, a declarat Marian Drăgulescu după eliminare.
„Bravo! A ieșit cu fruntea sus și zâmbind! Atitudine de campion. Nu ca ceilalți... care au ieșit cu lacrimi de crocodil și smiorcăială cât cuprinde”, a scris un fan pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit