Data publicării:

Casillas, inclus în lotul lui FC Porto pentru noul sezon, în ciuda problemelor la inimă

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Portarul spaniol Iker Casillas, care a suferit un atac de cord în luna mai, a fost inclus pe lista oficială a jucătorilor cu care echipa FC Porto va aborda noua ediţie a campionatului de fotbal al Portugaliei, informează Reuters.

Fostul căpitan al lui Real Madrid şi al selecţionatei Spaniei figurează în lotul lui FC Porto a cărui componenţă a fost publicată pe site-ul oficial al Ligii portugheze, înaintea meciului de debut în noul sezon, sâmbătă, pe terenul lui Gil Vicente.

Casillas, care a condus naţionala Spaniei la câştigarea singurului său titlu de campioană mondială, în 2010, a disputat 725 de meciuri pentru Real Madrid, înainte de a semna cu FC Porto, în 2015.

El a suferit atacul de cord pe 1 mai, în tipul unui antrenament alături de "dragoni", petrecând cinci zile în spital, înainte de a fi externat, două săptămâni mai târziu, iar presa lusitană sugera la momentul respectiv că fotbalistul spaniol îşi va anunţa retragerea din activitate.

În luna iulie, FC Porto a anunţat că Iker Casillas va primi un rol în cadrul staff-ului tehnic al echipei, până când îşi va rezolva problemele de sănătate.

Luna trecută, echipa portugheză l-a achiziţionat pe portarul argentinian Agustin Marchesin, de la echipa mexicană Club America. Acesta şi-a făcut debutul miercuri, în victoria obţinută de Porto pe terenul lui FC Krasnodar (1-0), în preliminariile Ligii Campionilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel