Data publicării:

Casa Verde Fotovoltaice. Când va fi publicată lista cu instalatorii validați în program. Laurențiu Neculaescu: Au un termen de 90 de zile să aleagă

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

Iată ce trebuie să știi înainte să accesezi Programul Casa Verde Fotovoltaice! Etapele și termenii limită, în articol.

66.000 de familii din România vor putea beneficia în acest an de finanțările alocate de Ministerul Mediului, pentru achiziția și montarea de panouri fotovoltaice. Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a fost invitatul lui Bogdan Chirieac, în platoul DC News, unde a vorbit despre pașii care trebuie urmați în procesul de validare a dosarului de înscriere în program și, mai departe, instalarea sistemului de panouri fotovoltaice.

"Imediat ce se termină în 9 octombrie înscrierea unităților de cult, în următoarea zi vom publica lista instalatorilor în aplicație astfel încât toate cele 66.000 de persoane care s-au înscris să-și aleagă o companie cu care dorește să facă instalarea. Au un termen de 90 de zile, își aleg compania, după care această companie le face evaluarea dosarului să vadă dacă au certificatele fiscale în regulă, dacă extrasul de carte funciară este ok... După ce se validează că are toate documentele conforme, din acel moment poate să înceapă instalarea sistemului" a explicat Laurențiu Neculaescu.

Bogdan Chirieac a simțit nevoia unor clarificări suplimentare: Deci eu depun la București, Ilfov. Ce aștept apoi? Pe 27 septembrie începe înscrierea...

Laurențiu Neculaescu: Puteți să începeți și mai repede. Perioada este de maxim 90 de zile din momentul în care publicăm cele două liste. Într-o parte publicăm lista cu instalatorii, într-o parte lista cu cetățenii.

Bogdan Chirieac: Bun. Mă uit așa și zic... dom'le, iau firma asta! Îi sun eu?

Laurențiu Neculaescu: Nu, nu! Totul se întâmplă în aplicație. Îl selectați din aplicație. În momentul în care ați selectat firma X din aplicație, aceasta vă vede dosarul. Se uită în dosarul dvs., vă analizează documentele și vă dă mail sau poate să vă și sune, că aveți datele de contact acolo. După ce vă evaluează dosarul și v-a spus că este ok atunci trebuie să semnați un contract - persoană fizică cu firma respectivă.

Nu trebuie neapărat să dureze 90 de zile. Noi am lăsat termenul maxim 90 de zile, dar dacă dvs. vă înțelegeți cu firma respectivă în 10 zile sau în 20 de zile... el v-a validat și din momentul acela poate să înceapă să vă pună panourile pe casă.

Bogdan Chirieac: Așa repede?

Laurențiu Neculaescu: Da. Termenul de 90 de zile e un termen maximal.

Bogdan Chirieac: Deci să zic că pe 27 septembrie depun, instalatorii îi selectați la sfârșitul lui octombrie... deci să zic că la 1 noiembrie pot să-mi aleg instalatorul, nu mai devreme. Trebuie să intre și ăștia noi în listă.

Laurențiu Neculaescu: Exact. Undeva la 1 noiembrie. 

Bogdan Chirieac: Bun, la 1 noiembrie îmi selectez instalatorul. Și spun firma... Constructor SRL... el îmi vede dosarul și-mi dă mail. Îmi spune că e gata să înceapă lucrarea, mă bifează în aplicație...

Laurențiu Neculaescu: Bifă pe care o văd colegii mei de la tehnic.

Mai departe, etapele din proces sunt detaliate aici:

Youtube video image

De remarcat că programul gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va avea în 2024 un buget-record, mai precis de două miliarde lei.

„Două miliarde de lei urmează să fie puse la dispoziția românilor pentru ca aceștia să producă electricitate în propria locuință, să participe la un mediu mai curat, dar în același timp să plătească facturi mai mici la energie electrică”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, într-o conferință de presă susținută joi, 29 august 2024.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel