Data publicării:

Casa Regală: Retragerea titlului Principelui Nicolae nu este o pedeapsă

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Consilierul personal al Familiei Regale, Ion Luca Vlad, a explicat că r etragerea titlului principelui Nicolae nu reprezintă o pedeapsă, ci a fost o decizie a Regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public şi în privat. El a precizat că respectiva decizie a fost luată în asentiment.

Ion Luca Vlad a afirmat că, odată cu retragerea titlului de "Principe al României", nepotul Regelui a căpătat apelativul de "domnul Medforth-Mills".

"Sigur că va fi mai greu să ne obişnuim, acum sunt primul care o spun că prezenţa sa în România a fost una majoritar benefică şi el este de părere că a învăţat foarte multe din România, că a avut o experienţă extraordinară şi care este unică în viaţa cred că a milioane de oameni, deci nu există nimic şi niciun motiv pentru care pleacă din România din cauza României, din contră e ceva ce pe undeva rămâne numai cu amintiri frumoase", a declarat Ion Luca Vlad, citat de Mediafax.

Despre retragerea titlului, el a precizat că "este o decizie a Regelui, dar care este asumată de Principele Nicolae".

"Majestatea Sa a observat şi ceea ce s-a văzut public şi ceea ce Principele Nicolae a făcut cât a fost principe în privat alături de familie şi a considerat că asta este decizia cea mai bună", a spus consilierul Casei Regale.

La întrebările jurnaliştilor, el a mai răspuns că nu crede că nepotului Regelui "i se reproşează nimic pentru trecut, ci este pur şi simplu pregătire pentru viitor, pentru ca amebele părţi, dinastia, naţiunea cu simbolurile ei să meargă înainte, iar el ca persoană privată să meargă şi el înainte fără să fie supus la restricţii, inclusiv de natura modestiei".

Vezi și: Decizie cutremurătoare a Regelui Mihai: Nicolae, exclus din linia de succesiune, își pierde titlul regal

"Adică atunci când eşti în public trebuie să ai o anumită atitudine, trebuie să te supui unor privaţiuni, dacă tu le faci, dar în spiritul tău nu eşti fericit cu ele, aceste lucruri nu pot rezista prea mult şi în mod preventiv trebuie să faci un pas. (...) Ceea ce vreau neapărat să transmit este că nu trebuie să începem să căutăm prin coşurile de gunoi, pentru că nu vom găsi nimic. Nu este, cum am mai fost întrebat, nu vom avea o ştire de scandal poimâine, nu este cazul. Aici există o strictă decizie pentru viitor şi, repet, o decizie în asentiment, nu este o pedeapsă. Să fim foarte clari, e o schimbare a paradigmei. Dacă până acum se aştepta să se întâmple ceva şi după aceea se retrăgea titlul, acum nu s-a întâmplat ceva şi sperăm să nu se întâmple nici în viitor, ci am ajuns la o asemenea formulă pentru a garanta că viitorul va fi unul frumos pentru ambele părţi", a completat Ion Luca Vlad.

Cât despre viitorul lui Nicolae Medforth-Mills, consilierul a precizat că este posibil ca acesta să aleagă multe căi.

"Poate să intre în business privat, poate să continue aceste activităţi caritabile, poate să continue activităţi cu tineret, ecologiste. Această renunţare îi redeschide practic toate căile care erau închise în momentul în care îşi asumase rolul pe care îl avea în România. Renunţând la acest rol, toate celelalte opţiuni rămân valabile. Este un tânăr care are o experienţă unică şi foarte multe firme, ONG-uri îşi doresc să facă lucruri extraordinare cu el, de exemplu în Kenia de unde s-a întors de curând", a mai spus consilierul Casei Regale, precizând că Nicolae ar putea lucra din nou pentru Marina Keniană.

Citește și: De ce a fost scos Nicolae din linia de succesiune a Regelui Mihai

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel