Data publicării:

Casa Regală. Principesa Margareta: Momente istorice

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Politica
WhatsApp

Reînnodarea firului diplomației regale și al angajamentelor publice în țară, în anii președintelui Emil Constantinescu și ai Guvernului Victor Ciorbea, au constituit momente istorice pentru familia noastră și pentru România, a afirmat marți seară principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei.

"În anii președintelui Emil Constantinescu și ai Guvernului Victor Ciorbea, s-a reînnodat firul diplomației regale și al angajamentelor publice în țară, care au continuat neîntrerupt de atunci încoace. Au fost momente istorice pentru familia noastră și pentru România", a spus principesa, potrivit Agerpres, la un eveniment organizat la Palatul Elisabeta, dedicat aniversării a 20 de ani de la prima vizită a Regelui Mihai, reprezentând România, cu susținerea Guvernului, pentru integrarea țării noastre în NATO.

În cuvântul său, Custodele Coroanei a trecut în revistă țările din Turneul regal NATO, început în anul 1997 cu vizite în Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Danemarca și Spania, continuat în 2002 în Statele Unite ale Americii, apoi Franța, Statul Vatican, Federația Rusă, Ungaria, Slovacia, Cehia, Serbia, Suedia, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina.

Principesa a evidențiat rolul important avut de Regina Ana, subliniind că "simțul datoriei, curajul și umorul ei au contribuit la scrierea acestei pagini din viața Familiei Regale".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel