Data publicării:

Casa Albă, împodobită de Crăciun cu globuri românești

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
tamaian
tamaian

Un meșter sticlar din Șelimbăr exportă cu succes arta sa, moștenită de la părinți, peste hotare, unele podoabe ale sale ajungând și la Casa Albă din Washington.

Ion Tămâian din Șelimbăr confecționează manual globuri. Podoabele sale, destinate Sărbătorilor de iarnă, poleite cu foiță de aur, argint sa platină sunt foarte apreciate de clienții străini, prețul unui astfel de obiect ajungând să se vândă chiar și cu 80 de euro bucata.

Arta meșteșugarului din Maramureșul istoric a traversat și Pacificul, unele globuri fiind destinate împodobării Casei Albe, reședința președinților americani.

Ion Tămâian a avut de mic o înclinaţie aparte către artă, în general, şi către sticlărie, în special, dar în timp, priceperea sa a fost șlefuită odată cu trecerea anilor.

Pentru comenzile din acest an, mii de globuri unicat de diferite culori şi mărimi au luat calea exportului, către Australia, Statele Unite ale Americii, Canada, Germania, Franţa, Austria, Anglia şi chiar China sau ţările arabe. Şi pentru că lucrează în proporţie de 90% pentru export, comenzile sibianului au crescut cu aproape 70% faţă de anul trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel