Cartel industria auto, investigație. Guvernul german confirmă informația
Guvernul german a confirmat luni că autorităţile de concurenţă europene investighează existenţa unui presupus cartel în industria auto germană şi şi-a exprimat încrederea că acuzaţiile "vor fi clarificate complet", dată fiind importanţa sectorului, relatează agenţia EFE.
Într-o conferinţă de presă, purtători de cuvânt ai Guvernului au dat asigurări că au aflat despre acest presupus cartel vinerea trecută, după ce săptămânalul "Der Spiegel" a scris că Volkswagen, Audi, Porsche, BMW şi Daimler s-au pus de acord încă din anii '90 asupra unor chestiuni legate de tehnologie, costuri, furnizori şi, inclusiv, tratarea emisiilor autovehiculelor diesel.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei, Tanja Alemany, a explicat că ministerul a luat legătura cu autorităţile de concurenţă şi a menţionat că acest caz este "în mâinile Bruxelles-ului", însă nu a confirmat, aşa cum a publicat "Der Spiegel", că VW ar fi cel care a făcut "un autodenunţ".
Ministerul Economiei, a subliniat ea, ia "foarte în serios" informaţiile şi se aşteaptă la transparenţă totală, deoarece este în joc credibilitatea industriei şi doar o clarificare completă a acuzaţiilor poate readuce încrederea.
După cum a explicat Ministerul Economiei, informaţia a ajuns la Biroul federal de apărare a concurenţei şi la Bruxelles, care şi-a asumat cazul, motiv pentru care nu se investighează în Germania.
Guvernul nu a fost informat la acea dată deoarece este vorba despre instituţii care lucrează independent, a adăugat reprezentanta Ministerului Economiei.
Întrebată dacă acest nou caz, după scandalul manipulării emisiilor motoarelor diesel, pune în pericol marca "made în Germany", purtătorul adjunct de cuvânt al Cancelariei, Ulrike Demmer, a recunoscut importanţa sectorului auto pentru industria ţării şi şi-a exprimat încrederea în investigaţiile autorităţilor europene, că vor ajunge la concluziile care ar fi necesare.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, Sebastian Hille, a refuzat, la rândul său, să comenteze "fondul problemei", care cu siguranţă va fi abordată la "reuniunea diesel" pe care Guvernul a convocat-o pe 2 august şi la care vor participa producătorii euro şi reprezentanţii guvernelor din statele federale unde se află principalele fabrici.
Hille s-a pronunţat, la fel ca şi colegii săi de la celelalte ministere, pentru o investigaţie aprofundată a presupusului cartel, dar a subliniat că obiectivul reuniunii din august, convocată de Ministerul Transporturilor şi de cel al Mediului, este ajungerea la un consens pentru reducerea emisiilor poluante în ţară.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News