Carpathian Gold va exploata aurul de la Rovina, lângă Roşia Montană
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a emis companiei Carpathian Gold licenţă de exploatare a aurului de la Rovina, la 20 de kilometri de Roşia Montană, pe o perioadă de 20 de ani, prin intermediul subsidiarei Samax România.
Acordarea licenţei reprezintă primul şi cel mai important pas în procesul de licenţiere. Potrivit legislaţiei din România, licenţa va intra în vigoare după evaluarea finală de către mai multe departamente guvernamentale şi după publicarea în Monitorul Oficial, precizează Mediafax.
Este pentru prima oară când România acordă o licenţă pentru exploatarea metalelor fără implicarea unei companii de stat, se arată într-un comunicat al Carpathian Gold.
Compania urmează să actualizeze o evaluare economică preliminară din 2010, urmând să revizuiască costurile proiectului.
Citește și: Roșia Montană de Venezuela: Precedentul Las Brisas, decizia ICSID care poate obliga România să plătească despăgubiri uriașe către RMGC
Carpathian Gold este o companie de explorare şi producţie ale cărei principale activităţi sunt producţia de aur de la exploatarea Riacho dos Machados Gold din Brazilia, la care este singurul proprietar.
În plus, compania se concentrează pe planurile de explorare şi dezvoltare de la proiectul Rovina Valley Au-Cu din România, unde este singurul proprietar.
În 2013, subsidiara din România a Carpathian Gold, Samax România, înregistrată la Baia Mare, a obţinut venituri de 9,2 milioane de lei şi un profit de 3,5 milioane de lei, având în număr de 43 de angajaţi, potrivit celor mai recente date disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Zăcământul de la Rovina conţine cantităţi importante de aur şi cupru, respectiv 120 de tone de aur şi 100.000 de tone de cupru, declara în 2013 prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu.
Concesiunea de la Rovina este situată în Munţii Apuseni, la circa 20 de kilometri de Roşia Montană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News