Data publicării:
Carne de măgar, vândută drept carne de vită într-o comună constănțeană
magari
Polițiștii constănțeni au descoperit, în timp ce cercetau furtul unor măgari, că animalele au fost tăiate, tranșate și apoi vândute de către trei bărbați din județul Constanța drept carne de vită. Bărbații sunt acum cercetați, iar carnea rămasă nevândută a fost trimisă la analize.
Cei trei bărbați au vândut carnea de măgar drept carne de vită către trei familii din comuna Valu lui Traian, scrie rtv.net.
Cumpărătorii au achiziționat aproximativ 30 de kilograme de carne, pentru care au plătiti un preț de 13 lei pentru un kilogram.
Carnea rămasă nevândută a fost trimisă la analize, pentru a fi siguri că oamenii care au apucat să consume din ea nu se vor îmbolnăvi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News