Ministrul de Finanțe din Zimbabwe, Tendai Biti, a recunoscut public, marți, că, după ce a plătit săptămâna trecută la zi ultimele salarii, în visteria țării sale nu se mai află decât 217 dolari, potrivit businessinsider.com.
"După ce am plătit salariile funcţionarilor publici ne-au mai rămas în visteria ţării doar 217 dolari. Suntem într-o stare critică şi nu vom reuşi să ne îndeplinim obiectivele", a declarat jurnaliștilor ministrul Tendai Biti, în capitala Harare.
Economia din Zimbabwe a început să decadă la începutul acestui mileniu, după ce preşedintele Robert Mugabe a luat cu forţa pământul a peste 4.000 de fermieri, transformând agricultura într-o ruină.
Decizia președintelui a demolat încrederea investitorilor, a paralizat producția, a stopat afluxul turiștilor. Cel mai critic an pentru Zimbabwe a fost 2008, când rata anualizată a inflației a atins nivelul record de 231 milioane la sută iîn luna iulie, rata șomajului era de 80%, iar producția înregistra o cădere generalizată. Comparativ cu acea perioadă, situația actuală a statului este mult mai stabilă.
Guvernul din Zimbabwe a avertizat că nu are suficienți bani pentru a finanța un referendum constituțional și alegerile prezidențiale așteptate în acest an, fiind nevoie de 104 milioane de dolari pentru organizarea votului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA