Captagonul, drog euforizant şi dezumanizant, pare să fie folosit din ce în ce mai mult în rândul jihadiştilor şi mai ales a candidaţilor pentru comiterea de atacuri sinucigaşe, scrie RFI.
Autorul atacului din staţiunea Sousse din Tunisia din iunie era sub efectul captagonului. Potrivit publicaţiei Le Point, seringi impregnate cu acest drog au fost găsite în diferitele locuri unde a stat şi Salah Abdeslam, creierul presuspus al atacurilor sângeroase comise vineri, 13 noiembrie, la Paris, dar şi o parte dintre complicii săi.
Captagonul conţine fenetilamină, o amfetamină înscrisă pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de substanţe psihotrope de mai bine de 30 de ani. Produsul este cunoscut pentru senzaţia de forţă extraordinară pe care o induce, de invincibilitate. „Ca toate amfetaminele, acest drog induce o rezistenţă la oboseală, o vigilenţă crescută dublată de o pierdere a discernământului. Ea dă consumatorului senzaţia că este un super om, „regele lumii" într-un fel", explică profesorul Jean paul Tassin, neurobiolog la INSERM şi specialist în problemele de dependenţă în revista de specialitate „Sciences et avenir".
Imediat după ce efectele dispar, apare o formă de psihoză, o alterare a funcţiilor mentale şi o stare de depresie care ia locul euforiei. În acest interval nicio durere şi nicio frică nu mai sunt resimţite de consumator. Aşa se face că un terorist interceptat cât este sub efectul acestui drog nu va fi în niciun caz sensibil la niciun fel de presiuni sau ameninţări, psihice sau fizice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva