Data actualizării:
Data publicării:

Care e CONDIȚIA relaxării măsurilor. Horațiu Moldovan EXPLICĂ: Totul depinde de ASTA

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a vorbit despre condițiile de relaxare a măsurilor, în contextul COVID-19. 

Alegeri prezidentiale 2024

Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a vorbit despre condițiile în care măsurile vor fi relaxate în România în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, el spus că trebuie să avem cel puțin o săptămână în care, de la o zi la alta, să fie înregistrate mai puține cazuri. 

"Totul se discută după 15 mai, dar ce vreau să spun și ceea ce este cel mai important, este că trebuie să apară o descreștere a numărului de îmbolnăviri, statistică evidentă, de la zi la zi, pe mai multe zile, de la cel puțin o săptămână, în care să vedem că lucrurile descresc în mod evident și sigur, până la două săptămâni, când este cert că ne aflăm pe această curbă descendentă și că numărul cazurilor scade", a declarat Horațiu Moldovan, în direct la Digi24. 

"Dacă acest lucru nu se întâmplă, iar cazurile nu scad, vom menține măsurile de restricție astfel încât să controlăm fenomenul epidemic", a completat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel