Data publicării:
Care ar trebui să fie cele mai căutate meserii. Studiu IRES
Românii au încredere mare sau foarte mare doar în anumite meserii, arată un studiu efectuat de IRES, publicat în revista „Sinteza”. Printre acestea se numără pompierii, medicii specialiști, cadrele militare, medicii de familie și jandarmii.
Dacă ar fi să ne alegem meseriile în funcție de încrederea pe care o au cetățenii în ele în țara noastră și în funcție de cât de bine sunt cotate sau văzute, atunci ar trebui să luăm în considerare răspunsurile participanților la un studiu relaizat de IRES în perioada 20-22 februarie 2017.
Astfel, românii cred în pompieri (91%), medici specialiști (76%), cadre militare (76%), medici de familie (72%), jandarmi (71%), cercetători (69%), scriitori (67%), profesori universitari (65%), ingineri (64%), profesori de liceu (60%), IT-iști (58%) și preoți (52%).
[citeste si]
Jurnaliștii, în schimb, din perspectiva încrederii în categoria profesională, se situează la granița dintre un procentaj majoritar și unul minoritar, câștigând încrederea a doar 51% dintre români. Încrederea în jurnaliști este mai ridicată în rândul respondenților între 51 și 65 de ani, în rândul celor cu educație elementară și medie, și al celor care locuiesc în mediul rural.
La coada topului încrederii în meserii se află politicienii, parlamentarii, consilierii județeni și cei locali, miniștrii, vameșii, prefecții, patronii și funcționarii publici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News