CARD DE SĂNĂTATE. Medicii de familie acuză CNAS că pune pacienții pe drumuri
Medicii de familie acuză Casa Națională de Asigurări de Sănătate că pune "iar pacienții pe drumuri, de aceasta data pentru deblocarea cardurilor de sănătate!"
1. Conform legii, cardul poate fi activat după 1 februarie de către orice furnizor de servicii medicale aflat în contract cu casele de asigurări, cu ocazia solicitării unui serviciu medical, nu numai de către medicii de familie. Considerăm normal să fie evitate deplasările inutile ale pacienților pentru activarea cardurilor.
2. Blocarea (şi respectiv deblocarea) cardurilor este o problemă serioasă, consumatoare de timp și care poate să apară la orice furnizor de servicii medicale, în spital, în ambulator, la medicul de familie etc. Așadar, solicităm CNAS să găsească soluții tehnice simple și puțin cronofage pentru deblocare. Este necesar ca orice furnizor în contract cu casele de asigurări să poată debloca cardul dacă apar astfel de probleme. Ar fi absurd să plimbăm pacienții pentru deblocare între alți furnizori și medicul de familie și să îngrădim accesul la serviciile necesare!
3. Este inacceptabil scenariul prezentat de CNAS, în care medicul este cel care va fi obligat să consume din timpul consultației medicale de care pacientul are nevoie, pentru a apela telefonic un help-desk, pentru a obține un ticket și pentru a scrie e-mailul cu datele cardului blocat către serviciul de asistență tehnică a cardului, chiar dacă acest sistem de help-desk va fi centralizat după 1 aprilie!
Vezi și: CARD SĂNĂTATE. Variantă pentru persoanele care refuză cardul
4. Deși CNAS afirmă că orice furnizor poate activa cardurile, deci și debloca, este nevoie ca CNAS să implementeze și din punct de vedere tehnic aceste lucruri. Deocamdată, deși au trecut deja două săptămâni de la 1 februarie, doar aplicația CNAS pentru medicii de familie permite activarea și deblocarea cardurilor. Respectul pentru timpul pacienţilor şi al medicilor trebuie să fie o prioritate a CNAS.
5. Pentru a facilita acceptarea și înțelegerea de către populație a acestui proiect care devine obligatoriu de la 1 mai, informarea pacienților trebuie făcută de către CNAS corect, coerent, repetat și cu afirmații corespunzătoare legislației în vigoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News