Data publicării:

Cărcotașul Şerban Huidu, în vacanţă pe insula Skyatos

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
huidu
huidu

Realizatorul TV Şerban Huidu a fost în vacanţă pe insula grecească Skyatos. Cârcotaşul a notat pe blogul său câteva recomandări pentru o astfel de vacanţă, precizând că se reface "cu paşi mari" după accidentul suferit la schi, în Austria.

"Am terminat încă un sezon de Cronica Cârcotaşilor, cel mai greu de până acum, şi am plecat în vacanţă. Deşi conaţionalii preferă Bulgaria sau Turcia cu ale ei "allinclusive", eu am ales să mai merg undeva, unde am fost acum 7 ani, în insula Skyatos", scrie Şerban Huidu pe blogul său.

"În afară de protestele din faţa Parlamentului, era linişte în Grecia. Toţi beau cafe dimineaţa, la prânz şi seara, iau salarii de la stat şi găzduiesc turişti străini", mai spune Huidu.

Cârcotaşul face şi câteva recomandări: să vizitați orasul, Kastrul, Lalaria, plaja Kukounaries, capul Kanapista și toate restaurantele pline de tzatziki de acolo! Pentru cei evlavioși sunt și 2-3 mănăsitri mai mari prin zona care vă așteaptă.

La finalul postării, Şerban Huidu precizează că se reface "cu paşi mari" şi le multumeşte celor care s-au interesat de sănătatea lui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel