"Caravana Cărţii Ştiinţifice" a poposit cinci zile la Ierusalim
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp
targul_de_carte_ierusalim
targul_de_carte_ierusalim

Caravana Cărţii Ştiinţifice” a Editurii Universităţii Bucureşti (EUB) a poposit pentru cinci zile la Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim (10-15 februarie 2013), aflat la cea de-a 26-a ediţie, unde România a fost prezentă cu 23 de edituri.

La standul său, Editura Universităţii din Bucureşti a prezentat cititorilor din Ierusalim apariţii editoriale recente, lucrări ştiinţifice din domeniile filologie, jurnalism, teologie, filosofie şi psihologie.

Organizat de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Tel Aviv şi cu sprijinul Ambasadei României în Israel, standul României a prezentat, pe lângă lucrări ale EUB, și cărți ale altor 22 de edituri.

La ediţia a 26-a a Târgului de Carte de la Ierusalim, organizat o dată la doi ani, au participat 600 de editori şi scriitori din peste 30 de ţări. Punctul culminant al târgului din acest an l-a constituit decernarea Premiului Ierusalim scriitorului spaniol Antonio Muñoz Molina. Prin acest moment festiv, organizatorii au celebrat totodată împlinirea a 50 de ani de la desfăşurarea primei ediţii a târgului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel