CARACAL. Procurorul Cristian Popescu, cerere către ÎCCJ. Avocat: Se poate deschide o cutie a Pandorei
Procurorul Cristian Popescu, cel care s-a ocupat de dosarul dispariției Alexandrei, a cerut luni ICCJ să-i anuleze suspendarea din funcție dispusă de CSM, deoarece decizia de a nu pătrunde în casa lui Dincă a fost luată de comun acord cu polițiștii pentru a evita riscul ca probele să devină nule.
„Se spune că nu s-a intervenit în locuință, deși era o stare de necesitate în acest sens. Se face o confuzie aici legat de atribuțiile poliției și ale procurorilor vizavi de salvarea vieții unei persoane. Pentru a salva, poliția are obligația să intervină, pentru că aceste norme cad exclusiv în sarcina lor. Este diferență evidentă între două acțiuni - salvarea vieții și actele de urmărire penale. Ambele cad în sarcina lucrătorilor de poliție. (...) Lucrătorii de poliție s-au organizat prin prisma organizării șefilor, din dispoziția conducerii IPJ Caracal. Nu a intervenit procurorul. Dânsul nici nu a fost la fața locului, nu avea cum să se opună acțiunii organelor de poliție, ba din contră. Când i s-a repartizat dosarul a dat dovadă de activitate intensă susținută", a spus avocatul, potrivit Mediafax.
Potrivit apărătorului, s-a creat o confuzie între atribuțiile poliștilor și cele ale procurorilor.
„Polițiștii erau obligați să intervină și nu era nevoie de acordul dânsului. Apoi se menționează că a stat în pasivitate și după obținerea mandatului, a generat o percepție a opiniei publice cu privire la fragilitatea actului de justiție.(...) Au mai fost articole în presă că fata se auzea țipând și polițiști nu au intervenit pentru că procurorul nu a permis. Sunt chestiuni care nu au legătură cu realitatea. Se poate deschide o cutie a Pandorei", a mai spus acesta.
La rândul său, procurorul a spus că probele din casa lui Gheorghe Dincă ar fi putut fi declarate nule.
„Inspecția Judiciară face afirmația că nu s-a solicitat judecătorului intrarea înainte de ora 6. Nu există. (...) Organele de urmărire penală și procurorul au făcut o apreciere în baza organelor trimise la fața locului. Fata a sunat la 112 cu 15 ore în urmă, era într-o stare de pericol. (...) Noi am avut mandatele la 3.04 și aprecierea flagrantei s-a făcut la acel moment. Atunci nu era o activitate, nu era lumină nici în curte, nici în casă. Nu se auzea nimic, nu se identificase acel autoturism. Când s-au intors de la fața locului au spus că nu era nimeni. Și s-a stabilit ca percheziția să se stabilească în mod legal la 6, de comun acord. (...) Riscul era ca, intrând fără să respect regulile percheziției ca acele probe să nu poate fi folosite în procedura penală pentru că erau ridicate intrând înainte de ora 6 și consecințele se pot vedea acum. Probele de atunci sunt cele ridicate de noi. ", a spus procurorul, notează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News