Data publicării:

Cântăreața Barbara Weldens moartă pe scenă

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cântăreața franceză Barbara Weldens, de 35 de ani, a murit miercuri seară pe scenă, după ce a fost electrocutată, în timpul unui concert într-o biserică, au anunțat joi autoritățile locale, citate de AFP.

Incidentul s-a produs în apropiere de miezul nopții într-o biserică din satul Gourdon (sud-vest), într-o perioadă în care în regiune era în desfășurare o furtună.

Artista, care participa la un festival, s-a prăbușit pe scenă. Ajunși la fața locului, salvatorii nu au mai putut să o salveze, potrivit pompierilor.

A fost deschisă o anchetă pentru "stabilirea cauzelor morții", a precizat parchetul. Ancheta ar urma să stabilească motivele problemei electrice care a provocat electrocutarea.

În 2016, Barbara Weldens a câștigat premiul întâi al concursului pentru tinere talente al festivalului de muzică Jacques Brel. Ea lansase în februarie primul său album de studio, intitulat "Le grand H de l'homme", relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel