Cannes 2018. Țara din suflet
Cannes 2018. Încet, încet, festivalul își adună apele. Până la urmă, tot filmele sunt cele care ne împacă.
Văzute, ne limpezesc intențiile organizatorilor, chiar așa cum se arată ele, însoțite de o anume nesiguranță a construirii unui altfel de Cannes, cu mai puțin sclipici, dar mai atent la dinamica istoriei, a vieții. Prezența în selecția oficială, în competiție, a creațiilor unor cineaști greu acceptați în țara lor, dacă nu chiar alungați, a unora surghiuniți în propria patrie sau a altora, care au ales să trăiască departe, fără să uite de unde au plecat, înseamnă și un semnal al dorinței – manifest de a acorda festivalului statutul de tribună a libertății de expresie.
Alegerea iranianului Ashgar Farhadi cu al său Todos lo saben / EverybodyKnows, inclus în competiție, drept film de deschidere, eveniment rar, este mai mult decât un mesaj. Aproape un clopoțel. O astfel de suprapunere nu s-a mai petrecut de mai bine de zece ani, din 2005.
Ce-i drept, pelicula avea totul pentru a asigura o gală spectaculoasă: un autor venit dintr-o țară care, paradoxal, iubește cinematografulm dar nu întotdeauna și pe cei care îl fac. Apoi, un generic care să-i alăture pe soții Penelope Cruz și Javier Bardem, nu sunt multe. Starurile spaniole numărul unu au fost de mai multe ori parteneri, dar pe vremea când nu erau căsătoriți. De când sunt împreună, sunt foarte reticenți în a fi pe același afiș, tocmai pentru a nu se specula potențialul comercial. Lui Farhadi i-au spus cu plăcere da, cu atât mai mult cu cât totul a fost filmat în Spania, în limba spaniolă.
Citeste si: EXCLUSIV Cannes 2018. Cate Blanchett: Nu suntem pentru a da Premiul Nobel
Dacă amintim și impresionantul palmares al iranianului de 46 de ani – doi Urși de aur, două Oscaruri pentru O despărțire și, respectiv, Clientul, un premiu pentru scenariu și altul pentru interpretare la Cannes, un César în 2016 pentru același Clientul, vom avea dimensiunile aștepărilor noastre, ale tuturor, critici, spectatori. Todos lo saben (aproape nu mai e nevoie de traducere și nici de corespondentul în engleză, e limpede, „Toată lumea știe") se urmărește cu plăcere, mai ales prima sa parte, dar treptat, arta cineastului de a distila emoțiile se rarefiază.
Recunoaștem de la bun început acel touch Farhadi, țesătura fragilă care ascunde fulgurația unor secrete. Suntem antrenați în euforia unei nunți din Castilia, în atmosfera ei exuberantă din anotimpul culesului viilor, solară (director de imagine Jose Luis Alcaine) nu înainte, însă, de admira chiar din primele cadre, clopotnița satului, cu mecanismele ei ruginite.
Julianne Moore; una dintre putinele starur idin acest an
Doar așa, o mică pală de neliniște. Printre oaspeții de seamă facem cunoștință cu sora miresei, o încă tânără frumoasă femeie, Laura (Penelope Cruz), venită di Argentina împreună cu cei doi copii, unul fiind o veselă adolescentă, Irene. Întâlniri, după 20 de ani, cu numeroasele rude, cu un tată bețiv, cu lumea colorată a locului, regăsirea fiind și ea o temă recurentă în creația iranianului. Poate cel mai emoționant dintre toți cei de față, deși se se străduiește să nu arate, pare a fi un bărbat cuceritor, Paco (Javier Bardem.) Autorul introduce motivul secretui, dezvăluit în treacăt de un puști.
Au fost iubiți, înainte de căsătoria eroinei cu un argentinian. Din nou, ca în alte filme de Farhadi, femeile sunt cele pleacă, iar bărbații rămân să-și vindece rănile. Pînă aici nu există rupturi de ritm, devieri brutale. Din păcate, odată cu răpirea fiicei Laurei, în plină petrecere, filmul o cotește spre un thriller destul de firav, pentru a aluneca definitiv într-o dramă a recunoașterii vinovăției, apropiată structurii acelor mini seriale, ca să nu zic telenovele. Amenințările celor care impun răscumpărare cresc și, spre inutila surpriză a unora, cel care se zbate să o achite este fostul iubit Paco.
[citeste si]
Nu merg mai departe cu dezvăluirile, chiar și din aceste câteva rânduri se poate bănui, cred, cine ar putea fi tatăl. Dacă... Începe un joc al adevărului și al ambiguității, brutal întrerupt, într-un fel ca în Loveless al lui Zviaghințev, dar fără dramatismul rusului. Criticii nu și-au ascuns dezamăgirea, doar cronicarul ziarului Le monde își îndulcește, puțin, opiniile. Implicarea celor două staruri este evidentă, fără a se fi apropiat mereu de nota cea mai justă, mai ales Penelope Cruz, lipsită aici de aura filmelor ei cu Almodovar.
Nu spun, precum alții, că nu ar fi credibilă în rol de mamă disperată, dar nu are fior tragic. Păcat, pentru că, așa cum mărturisea la conferința de presă, socotește rolul oferit de Farhadi drept cel mai important din cariera ei. Am reținut, de la aceeași întâlnire cu ziariștii, un foarte inteligent și, de ce nu, emoționant gând al lui Javier Bardem.
Întrebat dacă personajul său, cel care își vinde via pentru a achita răscumpărarea acționează astfel din onoare sau mânat de vechi sentimente, regrete, a răspuns: „Nu din onoare. Din onoare se poate și ucide, și mafioții au onoarea lor. Eu m-am întors la ceea ce eroul meu a trăit cândva, la dragostea trecută, la sentimentul responsabilității". Actorul a gândit ca un tipic personaj imaginat de Ashgar Farhadi, în filmele căruia trecutul năvălește în prezent.
Aplauze pentru Kirill Serebrennikov
Cu puțin timp în urmă, la conferința de presă a filmului lui Kirill Serebrennikov, Vara, sala a aplaudat, minute în șir, un scaun gol. Cel pe care ar fi trebuit să stea cineastul rus, arestat la domiciliu, Toate tratavivele diplomatice întreprinse de festival pînă în jltima zi, nu au dus la nimic. Dirctorul artistic Thierry Frémaux ne-a anunțat că Domnul Putin a răspuns scurt scrisorii trimise de Ministrul culturii: „În Rusia, justiția este liberă". Parcă am mai auzit vorbele astea. Despre deconcertantul, neașteptatul film lui Serebrennikov, artist cunoscut publicului nostru ca autor al acelui răscolitor Ucenicul, în corespondența de mâine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News