De obicei, la capătul primei săptămâni de festival, lumea începe să se joace de-a ghicitul, să localizeze cam către care dintre filmele trecute până acum pe ecranele festivalului ar putea să se abată râvnitul trofeu.

[caption id="attachment_319559" align="alignnone" width="640"] Protagoniștii din "A touch of sin"[/caption]

După întâmplările din ultimele zile, întrebarea are și un înțeles direct. Oare Palme d’Or o fi în sigranță, acolo unde o țin organizatorii? Furtul bijuteriilor Chopard (în valoare de peste un milion de dolari) de la Hotelul Novotel, destinate a fi purtate de staruri, agresiunea unui descreierat pe platoul în aer liber al lui Canal + (două focurit trase cu un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul interviului luat celor doi membri ai juriului, Daniel Auteuil și Christoph Waltz) a sporit măsurile generale de pază. Nu contează că toarnă de sus, până nu se ia la puricat fiecare metru pătrat din săli, nu intrăm și pace. Cred că ieri mulți și-au spus, asemenea lui Brassens, „dau colțul meu de rai, pentru un colț de umbrelă”.

Cât despre Palme care, amintesc, este tot o creație a casei elvețiene Chopard (aur masiv pe un soclu de cristal de stâncă), după un desen semnat de Jean Cocteau, s-au dat asigurări că se află într-un loc secret, bine păzit. Liniștiți din această direcție, ne putem ocupa de ale noastre, adică de filme. Se tot înmulțesc „rămurelele”, micile semne pe care cei care fac parte din echipa criticilor francezi leacordă titlurilor văzute până acum (opusul este o maimuță, iar între ele steluțe, de la una la patru). Criticii străini din echipa revistei Screen International operează cu mai simplu, cu note.

Favoriți sunt, deocamdată, Le Passé al iranianului Farhadi despre care am scris, urmat de producția chineză A touch of sin de Jia Zhange, aparținând unei cinematografii bine văzute la Cannes. Zhang Yimou sau Chen Kaige (ultimul deținător de trofeu pentru Adio, concubina mea) au trecut de multe ori pe aici. Zhange face parte din ceea ce în China se numește a șasea generație de cineaști care, spre deosebire de predecesori, practică o artă mai puțin stilizată, la limita naturalismului, uneori, pe măsura impulsurilor unei societăți a cărei creștere economică agresivă antrenează violența, corupția, indiferența. Limitele sunt, însă, în film, minuțios desenate.

Eroii a patru povești bine articulate, plasate în patru regiuni diferite ale țării își joacă destinul în întâmplări în aparență minore, care până la urmă se dovedesc a le amenința viața. Nimeni nu stă mult pe gânduri, pistolul este scos cu repeziciune, sau în lipsa lui, cuțitul. Binecunoscutele coduri sângeroae ale cinematografului asiatic, cu derivata lor, umorul macabru, sunt solicitate cu atâta fervoare, încât uneori, parcă am fi într-o peliculă de Tarantino.

Mult așteptat la Cannes a fost și japonezul Hirokazu Kore-eda, creator în interiorul propriului său sistem, distanțat de fluxul violenței adus de conaționalul său Kitano. Like Father, Like Son are țesătura delicată a filmelor cu care a cucerit de-a lungul anilor, Distance sau Nobody Knows. Prin ochiurile ei vedem, însă, ceea ce nu poate fi ascuns, vulnerabilitatea individului, nepregătit să facă față tuturor solicitărilor vieții. Capul unei familii bine așezate în societate, un arhitect cu grija și talentul avansării în carieră, primește o veste năpraznică: fiul său de șase ani nu este sânge din sângele său, a fost schimbat la naștere de o asistentă dornică de răzbunare cu copilul unor oameni modești.

Kore-eda împinge drama către o întrebare care nu poate lăsa indiferent pe nimeni: ce anume susține, până la urmă, calitatea de tată, doar apartenența biologică? A trebuit să treacă printr-o astfel de încercare pentru ca ambițiosul și destul de egoistul bărbat să-și dea seama că nu i-a dat copilului de lângă el bucuriile cuvenite vârstei, altele decât cele materiale. Nici o boare de melodramatism, de morală desprinsă din lecțiile de pedagogie nu amenință acest film cu o vedetă a cinematografului nipon, Masaharu Fukuyama și doi copii încântători. Am avut impresia că, uneori, cât este el de Fukuyama, a simțit pericolul micilor parteneri.

 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News