Data publicării:

Canicula creşte cererea de aparate de aer condiţionat în sudul Europei

Autor: Valentina Miu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Freepik
Sursă foto: Freepik

Într-un moment în care nu se întrevede un sfârşit al caniculei în ţările din sudul Europei, oamenii s-au grăbit să cumpere ventilatoare şi au investit chiar şi în aparate de aer condiţionat pentru a se răcori, transmite Reuters.

Instalaţiile de aer condiţionat incluse în corpul clădirilor sunt mult mai puţin răspândite în Europa decât în SUA, oamenii sunt mai dependenţi de metodele tradiţionale pentru a face faţă căldurii, precum închiderea obloanelor şi siesta din mijlocul zilei.

Însă cele mai recente date arată că din ce în ce mai mulţi italieni şi spanioli optează pentru soluţii de răcire mai eficiente pe măsură ce verile devin din ce în ce mai caniculare. Retailerul italian de electrocasnice Unieuro, care are peste 500 de magazine în peninsulă, spune că vânzările de aparate de aer condiţionat s-au dublat în săptămâna 17-21 iulie, comparativ cu aceeaşi săptămână a anului trecut.

Similar, El Corte Inglés, unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine universale din Spania, a informat că până la mijlocul lunii iulie a vândut cu 15% mai multe aparate de aer condiţionat decât în primele opt luni ale anului trecut.

'Am cumpărat un aparat de aer condiţionat portabil săptămâna trecută pentru că familia mea era disperată', a spus Angela Lonardo, în timp ce vizita un magazin Leroy Merlin de la periferia Madridului.

După ce a cheltuit 320 de euro pentru un aparat de aer condiţionat în living, Angela Lonardo căuta un al doilea aparat pe care să îl pună în dormitor.

'Nu vrem să ne petrecem o nouă vară fierbinte în care să suferim nopţile', a spus Angela Lonardo.

Anul trecut, creşterea preţurilor la electricitate poate că i-a descurajat pe oameni să investească în aparate fixe de aer condiţionat însă valurile succesive de căldură din vara acestui an i-a făcut pe oameni să ia în considerare instalarea unor astfel de aparate, susţine OCU, o organizaţie care apără drepturile consumatorilor din Spania.

Numărul mediu de ore în care instalaţiile de aer condiţionat au fost pornite a crescut cu 26,5% în Sevilia, în perioada 15 mai-15 iunie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, susţine firma Sensibo, care comercializează dispozitive care ajută oamenii să reducă consumul de electricitate al aparatelor de aer condiţionat. Mulţi sud-europeni optează pentru ventilatoare care sunt mai uşor de instalat.

De exemplu, un ventilator de tavan cu un preţ de 139,95 euro se numără printre primele zece cele mai vândute aparate electrocasnice pe pagina web a Amazon Spain, în timp ce în Italia un aparat de aer condiţionat portabil cu un preţ de 319 euro este al 17-lea cel mai bine vândut produs în aceeaşi categorie. Companiile investesc şi ele în aparate de aer condiţionat.

Amazon Business, unde companiile pot plasa comenzi, a înregistrat o creştere de 20% a vânzărilor de aparate de aer condiţionat portabile în luna aceasta în Spania, Italia şi Franţa, comparativ cu luna iulie a anului trecut. Dispozitivele mai mici, precum ventilatoare de mână, se vând şi ele foarte bine iar animalele de companie nu au fost nici ele uitate, relatează Agerpres.

El Corte Inglés a spus că luna aceasta saltele de răcire pentru câini şi pisici s-au numărat printre cele mai bine vândute produse. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel