El a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că, în cazul în care va ajunge primar al Chişinăului, va modifica organigrama Primăriei şi va crea un departament care să gestioneze relaţiile cu partenerii din România. Pentru această funcţie, Ceban l-a propus pe contracandidatul său la funcţia de primar din Partidului Unităţii Naţionale, Octavian Ţîcu, care în urma alegerilor de duminică s-a clasat al patrulea cu 4,76%.
'Vreau să ştiţi că avem foarte multe proiecte bilaterale cu România, cu Bucureşti, cu Arad, cu Alba Iulia, cu Iaşiul. În acest sens, nemijlocit, vreau să propun domnului Ţîcu sau echipei sale să preia conducerea unui nou departament al relaţiilor bilaterale şi proiectelor investiţionale care vin din România. Ştiu că se poate face mult în acest sens şi voi face', a afirmat Ion Ceban.
Candidatul PSRM, Ion Ceban, a obţinut un scor de 40,16% din voturi la alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău, care s-au desfăşurat duminică. El urmează să îl întâlnească în turul al doilea al alegerilor locale, de pe 3 noiembrie, pe candidatul Blocului 'ACUM', Andrei Năstase, care a atras 31,09% din voturi, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol