Data actualizării:
Data publicării:

Când vor fi demarate negocieri pentru viitorul partidului PNL. Ciucă: În politică trebuie să analizăm toate opţiunile

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Vineri, Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a spus că în politică trebuie analizate toate opţiunile şi aleasă cea care asigură îndeplinirea obiectivului aprobat de forurile de conducere atunci când se vorbește despre realizarea unui 'bloc democratic'. 

Totodată, liderul PNL a afirmat că nu vor fi demarate negocieri pentru viitorul partidului până când nu va fi găsit 'rezultatul final al actualei radiografii' a partidului.

'S-a vorbit despre realizarea unui bloc democratic şi s-a vorbit că în secret se negociază o astfel de abordare politică. Am declarat şi declar şi acum că atunci când un anumit lucru este cunoscut de două persoane, nu mai e secret. Deci secret este doar ce ştie un singur om. Nu va demara nimeni niciun fel de negociere pentru viitorul partidului şi pentru ceea ce înseamnă anul electoral 2024 şi proiecţia de după 2024 până ce nu găsim rezultatul final al actualei radiografii a Partidului Naţional Liberal şi ceea ce putem să facem în continuare, pe formule politice care sunt cât se poate de normale. S-au mai făcut şi se fac formule care pot să reprezinte abordarea anului electoral în deplinătatea identităţii Partidului Naţional Liberal prin noi înşine sau abordarea anului electoral într-un alt construct politic, ceea ce reprezintă o ipoteză în politică', a declarat Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL a subliniat că după analizarea opţiunilor, trebuie aleasă aceea care asigură îndeplinirea obiectivului partidului.

'Şi aici sunt convins că am asentimentul tuturor colegilor mei aflaţi aici pe primele rânduri, domnului prim-vicepreşedinte, domnului secretar general, domnilor vicepreşedinţi, preşedinţi de filială. În politică trebuie să analizăm toate opţiunile şi să o alegem pe cea care ne asigură îndeplinirea obiectivului pe care ni-l dorim cu toţii, obiectiv care să fie dezbătut, discutat şi aprobat în forurile de conducere ale partidului. Pentru că tot a venit vorba despre abordarea anului electoral 2024, Partidul Naţional Liberal are de toate.

Aşa cum spuneam, are istorie, are prezent. Tinerii Partidului Naţional Liberal şi-au propus minim 3.228 de reprezentanţi în structurile de conducere, structurile politice de conducere ale localităţilor din ţară. Din perspectiva mea, mi-aş dori, cum a zis Mara, dacă nu se poate unu, măcar doi, trei, patru, dar fraţilor, să fie pe merit, ca să fie pe merit', a spus Nicolae Ciucă, la Şcoala de Vară a Tineretului Naţional Liberal, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel