Când vin banii europeni pentru infrastructură? Ioan Marcel Boloș oferă RĂSPUNSUL
Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, a vorbit despre data la care ar putea ajunge banii europeni în România. Iată ce a spus.
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, Ioan Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a vorbit despre data la care banii europeni pentru infrastructură ar putea ajunge în România:
„Avem proiecte, care trebuie să fie foarte bune, dar, în același timp, foarte mature. Discutăm de termene destul de strânse de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență. Acest lucru înseamnă că ori avem studii de fezabilitate elaborate, ori putem avea contracte de execuție lucrări care ne permit ca perioada de implementare a proiectelor să fie respectată și să ne încadrăm în termenul de 31 august 2026, termen pe care l-am impus prin regulamentul Comisiei Europene.
Din punct de vedere al banilor, prima tranșă se acordă după ce s-a emis decizia de aprobare a Planului Național de Redresare și Reziliență și, prima tranșă, 20% din valoare alocată, acordată sub formă de prefinanțare. Apoi, avem termenele de încasare a banilor în funcție de cum ne realizăm indicatorii pe care îi avem stabiliți prin intermediul Planului Național. Pentru noi e foarte important să reușim să implementăm proiectele propuse, proiecte care duc România pe calea modernizării.
Astfel, avem data de 31 august 2026, termen impus prin regulamentul Comisiei Europene, avem 31 decembrie 2022, termenul până când trebuie să încheiem contractele de achiziție publică în procent de 70% din valoarea granturilor acordate și apoi avem o dată finală pentru contractare, 31 decembrie 2023. Să nu uităm că proiectele de infrastructură sunt proiecte complexe și destul de anevoioase în implementare. Trebuie să fim foarte pragmatici și consecvenți, pentru a nu ne rata șansa de a nu cheltuii acești bani.“
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News