Data actualizării:
Data publicării:

CÂND și CUM se vor desfășura probele practice de obținere a permisului de conducere

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
obtinere permis
obtinere permis

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) informează că activitatea de examinare va fi reluată treptat. 

Din 2 iunie, vor fi susținute probele practice pentru candidații cărora le-au expirat dosarele de școlarizare între 16 martie și 17 mai.

'Programarea candidaților cărora le expiră dosarul de școlarizare ulterior datei de 18 mai se va face din oficiu, pe cât posibil cu respectarea ordinii de programare anterioare, de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu informarea acestora', potrivit DRPCIV.

Când se va face reluarea activității

'Reluarea activității de examinare la proba teoretică se va face începând cu data de 15.06.2020/22.06.2020, în funcție de numărul de candidați examinați și capacitatea de preluare a Serviciilor publice comunitare. Decizia se va posta pe site-ul Instituției Prefectului'

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a activității de examinare la proba practică vor fi respectate următoarele măsuri de protecție în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus:

- Utilizarea măștilor de protecție - atât pentru candidați cât și pentru examinatori;

- Scanarea temperaturii corporale și interzicerea susținerii examenului în situația în care aceasta depășește 37,2 grade Celsius;

- Respectarea distanțării persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere, de cel puțin 1,5 m;

- Evitarea prezentării la locul de întâlnire a candidaților cu însoțitori (prieteni, rude, etc). Accesul va fi permis doar candidatului și instructorului auto.

Valabilitate pe durata stării de alertă

'Valabilitatea documentelor emise de serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile, de la data încetării acestei stări, potrivit actelor normative în vigoare. În același context și pentru aceeași perioadă, se menține și valabilitatea documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare/transcriere sau preschimbare a permisului de conducere obținute de către solicitanți de la alte entități', potrivit DRPCIV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel