Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Când Înalta Poartă face ordine între Washington și Moscova

Autor: Bogdan Chirieac | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Diplomația mondială cunoaște o premieră: președinții de la Washington și Moscova se amenință reciproc că vor trage rachete unul asupra altuia în Siria. Președintele Donald Trump amenință pe Twitter: “Rusia a promis că va doborâ una câte una toate rachetele trase către Siria. Pregătește-te, Rusia, pentru că ele vor veni frumoase, noi și smart. Nu ar fi trebuit să fii prietenă cu un animal care ucide cu gaze, care-și ucide propriul popor și îi face plăcere.“ Dinspre Kremlin s-a auzit “Ba nu, eu am rachete mai bune. Hai, dacă ai curaj, lansează-le,”.

Schimbul de mesaje americano-rus a avut loc pe fondul utilizării unui gaz de luptă, în Siria, împotriva civililor, fapt considerat, pe bună dreptate, de toată lumea, drept crimă abominabilă de război. Pe acest fond, americanii și rușii au intrat într-o dispută care, în alte condiții, ar fi putut fi considerată ridicolă cu cine are rachete mai bune și mai deştepte.

În fața situației, singurul care a reacționat a fost premierul turc, Binali Yildirim, care, în timpul unui discurs ținut la Istanbul, a spus “e o ceartă de stradă, ei se ceartă ca niște șefi de bandă. Și cine plătește prețul? Civilii!” Este momentul să lăsam deoparte cearta despre cine e mai puternic, este momentul să lăsam deoparte rivalitățile și să ne gândim la rănile regiunii, a mai zis premierul turc. Nicio altă țară NATO nu a avut curajul să descrie cu exactitate o situație care ne privește până la urmă pe toți. Situația din Siria a apărut ca urmare a așa-numitei Primăveri Arabe, în 2011, când sub oblăduirea Administrație Obama s-a confundat situația din regiune cu mișcarea de eliberare de sub comunism a Europei de Est din 1989. Barack Obama a crezut sincer că va democratiza Islamul. Rezultatul îl cunoașteți: dictatorii laici din regiune au fost înlocuiți cu fundamentaliști islamici. În Siria, Bashar Al-Assad a fost poarta de reintrare, de pe poziții de forță, a Rusiei în Orientul Mijlociu. Statul Islamic s-a creat tot ca urmare a unei lipse de lidership în regiune din partea Occidentului.

Se ajunge astfel în situația ca Turcia, unde mii de judecători, procurori, ofițeri, jurnaliști, profesori au fost arestați sau dați afară din slujbe de către președintele Erdogan, doar fiindcă păreau apropiați de Soros-ul musulman, pe nume Fethullah Gülen, să modereze între Trump și Putin.

Desigur că nu ne așteptăm ca de la București să vorbească tocmai despre un asemenea subiect președintele Klaus Iohannis. E adevărat însă că ne-ar fi plăcut mult...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel