Alegerea datei de căsătorie presupunea și înainte un oarecare efort. Vremurile acestea sunt interesante și aduc multă instabilitate. Nu mai avem control asupra viitorului apropiat, oricât de mult ne-am strădui. Daniela Simulescu, astrolog DCNews și redactor șef Astrosens, a realizat un mic ajutor, măcar din punct de vedere astrologic. „Adică sunt multe superstiții în popor, însă te rog să ții cont de faptul că nu mă refer deloc la acestea. Și menționez că astrologia electivă se folosește pentru starea civilă. Pentru noi, astrologii, semnătura înseamnă nașterea/oficializarea căsătoriei. Bineînțeles, să nu uităm de faptul că alegerea unei zile potrivite sau a unei perioade se face în funcție de aspectele din astrograma natală. Însă putem discuta despre unele perioade la care toți ar trebui să aibă mai multă atenție”, a explicat Daniela Simulescu.
Anul 2022 este unul interesant din cauza faptului că atât Venus, cât și Marte vor retrograda. Să nu mai spunem că va fi și primul an după mult timp când Mercur va retrograda de patru ori, și nu de trei. De asemenea, conjuncția Jupiter-Neptun din data de 12 aprilie, oricât de magică ar părea, nu este neapărat prielnică unor căsătorii autentice.
Venus retrogradă (1-30 ianuarie)
Trebuie precizat din start că, deși retrogradarea se termină pe 30 ianuarie, efectele sale se vor vedea până pe 6 martie. În timpul retrogradării lui Venus, sunt mai favorizate divorțurile decât căsătoriile. Statistica astrologică ne spune că acest aspect testează relațiile vechi și nu dă șanse mari relațiilor noi.
Marte retrograd (30 octombrie - 31 decembrie)
Marte îl reprezintă pe Ares, zeul războiului și al sexualității. Statistica astrologică spune că dacă sunt probleme în intimitate sau au existat momente agresive, ar fi bine să nu te căsătorești în această perioadă până nu le vindeci sau repari. Retrogradarea lui Marte le poate amplifica într-un mod greu de controlat. Ca să nu mai spunem de faptul că retrogradarea se va petrece în semul Gemenilor. Cu alte cuvinte, sinceritatea va avea de suferit.
Continuarea materialului pe ASTROSENS.RO!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”