CANCAN TV de la Kanal D debutează cu dezvăluiri ale amantei lui Pițurcă
Cel de-al doilea sezon al emisiunii CANCAN TV de la Kanal D debutează luni, 9 ianuarie, de la ora 22.30, cu o ediție incendiară în care Victoria Blohină face dezvăluiri legate de relația sa cu selecționerul Victor Pițurcă, potrivit unui comunicat de presă.
Gazdele emisiunii, Adrian Artene și Andreea Mantea și-au propus să prezinte telespectatorilor în emisiunea de luni, începând cu ora 22.30, adevărul în premieră despre mediatizata relație, veche de 16 ani, dintre Victor Pițurcă și Victoria Blohină, amanta sa, precum și motivul pentru care selecționerul României nu-și recunoaște cel de-al treilea copil.
Emisiunea dedicată exclusivităților din lumea mondenă și-a propus ca pe tot parcursul anului să aducă în prim plan invitați surpriză, subiecte de excepție și dezvăluiri de senzație pentru telespectatori, în fiecare seară de luni până joi, de la ora 22.30 la Kanal D, se mai arată în comunicat.
”Începem anul în forță. (...) Sunt mândră să fac parte dintr-o echipă care nu contenește să mă surprindă cu subiecte de excepție, invitați de marcă și dezvăluiri din viața vedetelor”, a declarat Andreea Mantea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News