Canada. Proprietarul unei grădini zoologice, arestat pentru acte de cruzime asupra animalelor
Proprietarul unei grădini zoologice din Quebec a fost arestat pentru comiterea unor acte de cruzime asupra animalelor, iar aproximativ 100 dintre acestea au fost evacuate marţi, în urma semnalării unor fapte de maltratare şi a deceselor mai multor vieţuitoare, în rândul victimelor aflându-se şi doi tigri, a anunţat Societatea pentru prevenirea actelor de cruzime asupra animalelor (SPCA), citată de AFP.
Normand Trahan, proprietarul grădinii zoologice, este acuzat de cruzime şi neglijenţă faţă de 100 de animale - lei, tigri, zebre, urşi, lupi, canguri şi primate - aflate în responsabilitatea sa, a precizat SPCA din Montreal într-un comunicat. Potrivit Poliţiei canadiene, SPCA a condus ancheta şi a ordonat arestarea proprietarului, în virtutea puterilor speciale care au fost conferite acestei societăţi.
'După cunoştinţa noastră, este pentru prima dată în Canada când proprietarul unei grădini zoologice a fost acuzat de cruzime asupra animalelor', a declarat Sophie Gaillard, purtătoare de cuvânt a SPCA, în faţa grădinii zoologice din Saint-Edouard-de-Maskinonge, o localitate aflată la 100 de kilometri nord-est faţă de Montreal. 'Dacă domnul Trahan va fi condamnat, el ar fi pasibil de până la cinci ani de închisoare şi interzicerea dreptului de a deţine animale', a subliniat ea. Membrii SPCA, însoţiţi de un veterinar şi de membrii ONG-ului Humane Society International, au organizat încă de marţi dimineaţă pregătirile necesare pentru transferul animalelor în afara grădinii zoologice, o operaţiune ce ar putea să dureze 'mai multe săptămâni' înainte de a fi finalizată, a precizat Sophie Gaillard. Ancheta SPCA a debutat în urma semnalării unor maltratări constatate de vizitatorii grădinii zoologice în vara anului 2018. Agenţi de protecţie a animalelor 'au procedat la faţa locului la confiscarea a două alpaca aflate într-o stare foarte proastă şi a patru cadavre de animale', inclusiv doi tigri, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News