Data publicării:

Camerista care îl acuză pe Strauss-Kahn de agresiune sexuală lansează o procedură civilă şi cere despăgubiri

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Nafissatou Diallo a lansat luni, la New York, o procedură civilă împotriva lui Dominique Strauss-Kahn, pentru a obţine despăgubiri după "agresiunea sadică" pe care femeia susţine că a suferit-o, avocaţii fostului director al FMI denunţând o manevră pentru câştiguri materiale, relatează AFP.

Plângerea cameristei în vârstă de 32 de ani, originară din Guineea, nu prevede nici o sumă precisă, dar evocă "achitarea unor despăgubiri de o valoare care va fi determinată în cursul procesului", pentru prejudicii morale şi fizice.

Strauss-Kahn este acuzat că i-a "provocat voluntar suferinţă emoţională lui Diallo". Agresiunea a fost "intenţionată, brutală şi violentă, ceea ce a condus la umilirea, deprecierea şi violarea demnităţii de femeie" a lui Diallo, continuă plângerea.

Suferinţele emoţionale şi mentale care au urmat au fost de aşa natură încât "ea ar putea să nu se refacă niciodată", afirmă documenul, care descrie cu detalii cum Strauss-Kahn ar fi încercat să-şi introducă penisul în gura lui Diallo.

Plângerea mai afirmă că fostul favorit în sondaje pentru prezidenţialele din 2012 din Franţa a agresat "cameriste de la hoteluri din lumea întreagă".

Documentul cere desfăşurarea unui proces într-un tribunal din Bronx, un cartier dificil din New York, unde locuieşte Diallo, o jurisdicţie cunoscută că este în favoarea victimelor în astfel de cazuri, scrie Mediafax.

Apărarea lui Strauss-Kahn nu a întârziat să riposteze. "Am afirmat de la început că motivaţiile lui Thompson şi ale clientei sale nu sunt altele decât să facă bani", au declarat cei doi avocaţi ai fostului director al FMI, William Taylor şi Benjamin Brafman, într-un comunicat.

Citește și:

Am greșit!A fost viol în cazul DSK

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel