Data publicării:

Camera Reprezentanţilor din SUA este în continuare fără speaker

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres
Voturile din Camera Reprezentanţilor a SUA sunt blocate, pentru că instituţia nu are un speaker, după demiterea lui Kevin McCarthy. 

Presaţi din toate părţile să acţioneze în favoarea Ucrainei şi Israelului, republicanii au încercat marţi să îngroape securea războiului şi să cadă în sfârşit de acord asupra unui nou "speaker" al Camerei Reprezentanţilor SUA, comentează AFP.

Demiterea lui Kevin McCarthy de la conducerea Camerei inferioare a Congresului american, de către membrii propriului său partid, a suspendat de o săptămână principalele puteri ale acestei instituţii - unul dintre cele mai puternice parlamente din lume.

Toate voturile asupra acestor probleme diplomatice fierbinţi, ca şi a crizei bugetare care se profilează, sunt blocate. O situaţie absolut fără precedent.

"În timp ce dezbatem atât de multe probleme interne majore, se pare că ignorăm ameninţările grave cu care ne confruntăm noi şi aliaţii noştri din întreaga lume", a deplâns marţi alesul republican Mike Kelly pe reţeaua socială X, fostă Twitter, îndemnându-şi colegii săi să pună capăt acestei degringolade instituţionale.

Republicanii sunt majoritari în Cameră din ianuarie, ceea ce-i face responsabili pentru alegerea preşedintelui acesteia.

Joe Biden a cerut "măsuri urgente"



Dar "speaker-ul" în funcţie de nouă luni a fost înlăturat pe 3 octombrie - victimă a tensiunilor extrem de puternice dintre aleşii moderaţi şi trumpiştii din partid.

De atunci, republicanii nu au reuşit să cadă de acord asupra unui succesor.

În cursul unui discurs despre situaţia din Israel, preşedintele Joe Biden a cerut Congresului să ia, de îndată ce va fi capabil, "măsuri urgente" pentru "finanţarea imperativelor partenerilor noştri".

"Nu este o chestiune de partide sau de politică", a subliniat liderul democrat, al cărui partid, minoritar în Cameră, este în principal spectator al negocierilor haotice din Congres.

"Securitatea lumii, securitatea Statelor Unite este în joc", a insistat el.

Cine sunt candidaţii pentru post



Republicanii s-au reunit la ora 17.00 (21.00 GMT) pentru a asculta prezentările celor doi candidaţi declaraţi pentru postul de "speaker":

Pe de-o parte, liderul grupului, Steve Scalise, 58 de ani, membru al dreptei dure.

"Sunt cineva care a construit coaliţii de-a lungul carierei şi am obţinut nişte victorii grozave", a declarat el presei la finalul reuniunii.

"Avem nevoie de un Congres care să funcţioneze de mâine", a adăugat el.
De cealaltă parte, belicosul Jim Jordan, cu un an mai în vârstă decât el şi şef al Comisiei Judiciare a Camerei. Acest ales este un apropiat al lui Donald Trump, a cărui susţinere a câştigat-o deja.

Dar niciunul dintre ei nu dispune în prezent de suficient sprijin pentru a fi ales la conducerea Camerei Reprezentanţilor.

Primele alegeri informale urmează să fie organizate cu uşile închise miercuri pentru a lua pulsul grupului parlamentar, înaintea unui vot organizat în plen, la o dată ulterioară.

Discutând despre necesitatea ca postul să fie ocupat cât mai repede posibil, unii dintre partizanii lui Kevin McCarthy l-au îndemnat pe "speaker-ul" demis să candideze din nou pentru a permite Congresului să acţioneze asupra acestei serii de probleme sensibile.

"Ştiu că mulţi dintre ei vor să-mi prezinte candidatura, dar le-am spus +vă rog să nu mă nominalizaţi+", a răspuns alesul de California, marţi.

Presat la această temă cu o zi înainte, Kevin McCarthy şi-a lăudat îndelung experienţa diplomatică cu Israelul, părând că lasă uşa deschisă spre o posibilă revenire la preşedinţia Camerei.

Dar acest lucru ar necesita ca mâna de trumpişti rebeli, responsabili de înlăturarea lui, să intre din nou în rând - ceea ce pentru moment rămâne mai mult decât improbabil, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel