Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat Planul privind infrastructura al Administraţiei Biden
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto: Brett Sayles - Pexels
Foto: Brett Sayles - Pexels
Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat, la propunerea Administraţiei Joseph Biden, o serie de proiecte în valoare de 1.000 de miliarde de dolari în domeniul infrastructurii, informează agenţia Associated Press şi publicaţia The Hill.

Proiectele au fost aprobate de membrii Camerei Reprezentanţilor vineri seară (sâmbătă dimineaţă, ora României) cu un raport de voturi de 228 la 206, după depăşirea disputelor dintre progresişti şi moderaţi care generaseră un blocaj legislativ de câteva luni. Treisprezece congresmeni republicani, cei mai mulţi moderaţi, au susţinut proiectele, iar şase congresmeni democraţi de stânga - inclusiv Alexandria Ocasio-Cortez şi Cori Bush - au votat împotrivă. Proiectele fuseseră adoptate deja de Senat în august, un un raport de voturi de 69 la 30.

"Este vorba de un monumental pas înainte. Multe generaţii viitoare vor privi în urmă şi vor şti când America a câştigat competiţia economică a secolului 21", a reacţionat preşedintele Joseph Biden sâmbătă dimineaţă.

Planul de 1.000 de miliarde de dolari prevede reconstrucţia reţelei de drumuri şi poduri, extinderea sistemului de transport public şi modernizarea reţelei feroviare. De asemenea, reţeaua de Internet va fi extinsă în zonele rurale şi vor fi modernizate liniile de electricitate la nivel naţional. Planul prevede şi fonduri pentru modernizarea aeroporturilor, precum şi pentru reţelele de apă şi de canalizare.

În plus, Camera Reprezentanţilor a aprobat şi regulamentul procedural pentru viitoarea dezbatere în scopul aprobării unul plan de măsuri sociale în valoare de 1.750 de miliarde de dolari, transmite Mediafax.

Economia SUA a generat peste 530.000 de locuri de muncă în octombrie/Biden:"America revine la lucru"

Peste 530.000 de locuri de muncă au apărut în Statele Unite în luna octombrie, o cifră care depăşeşte predicţiile experţilor în economie, iar rata şomajului este în scădere, informează postul NBC News şi site-ul Axios.com.

Conform Oficiului pentru Statistică în domeniul Muncii, în octombrie, economia SUA a generat 531.000 de locuri de muncă, deşi experţii se aşteptau la aproximativ 450.000 de posturi. Este vorba de o creştere semnificativă comparativ cu luna septembrie, când în SUA au fost create 194.000 de locuri de muncă.

Rata şomajului este de 4,6%, în scădere de la 4,8%, cât era în septembrie.

"America revine la lucru. Economia noastră începe să funcţioneze pentru mai mulţi americani. Înainte de aprobarea Planului de relansare economică, analiştii preconizau că abia în 2023 vom ajunge la o rată a şomajului de 4,6%. Astăzi, am atins acest nivel, cu doi ani înainte ca analiştii să creadă că ar fi posibil", a declarat preşedintele Joseph Biden.

Potrivit celor mai noi date, economia SUA a recuperat deja 80% din locurile de muncă pierdute în 2020 din cauza recesiunii apărute pe fondul crizei pandemiei.

"Ritmul mai lent din ultimele luni a fost în principal rezultatul transmiterii variantei Delta a coronavirusului. Pe măsură ce cazurile de COVID-19 încep să scadă, ne aşteptăm ca relansarea economică să se accelereze", afirmă Daniel Zhao, analist la platforma online pentru monitorizarea locurilor de muncă Glassdoor.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel