Camera Deputaţilor dă 4 milioane de lei pentru bilete de avion şi cazări în străinătate
Camera Deputaţilor organizează licitaţie deschisă, în valoare estimată de 4 milioane de lei, pentru achiziţia de servicii de transport aerian internaţional de pasageri şi servicii de cazare la hoteluri în străinătate, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Contractul este împărţit în loturi, iar numărul maxim de loturi pentru care pot fi depuse oferte este de două. De asemenea, unui singur ofertant i se pot atribui maxim două loturi. Conform anunţului, valoarea serviciilor de transport aerian internaţional de pasageri este estimată la 3 milioane de lei, fără TVA, iar cea a serviciilor de cazare la hoteluri în străinătate la un milion de lei fără TVA.
Achiziţia implică încheierea unui acord-cadru cu mai mulţi operatori economici. Achiziţia nu intră sub incidenţa Acordului privind achiziţiile publice. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 25.03.2019, ora 15:00.
Vezi şi: Pleșoianu, video fabulos cu Orban. E trădare
ANM, prognoza meteo. Vremea în weekend 23 - 24 februarie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News