Data publicării:
Camera de Comerț și Industrie a României, împreună pentru afacerea ta
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) este unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români din ultimii 150 de ani. Exponentă a economiei libere de piață, Camera de Comerț și Industrie a României contribuie activ la dezvoltarea mediului de afaceri și, implicit, a României.
CCIR s-a poziționat drept un factor de moderaţie între decidentul politic şi comunitatea de afaceri, ceea ce a însemnat, în ultimii ani, susținerea și promovarea unor proiecte menite să vină în sprijinul comunității de afaceri din România. Astfel, instituția s-a implicat în reglementarea și dezvoltarea învăţământului profesional dual, prin transmiterea de amendamente asupra proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind învăţământul dual, precum şi asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 81/2016 - privind învăţământul dual.
De asemenea, prin demersurile sale, CCIR a reușit să pună pe agenda publică tema parteneriatului public-privat, prin dezbaterea organizată sub egida ICC România, proiectul de lege fiind aprobat și promulgat în decembrie 2016.
Aducerea în dezbaterea legislativului și executivului a reglementării instituției lobby-ului și a instituției holding-ului,au reprezenta pentru CCIR obiective absolut necesare pentru promovarea intereselor economice specifice, în contextul misiunii instituționale camerale, de, sprijinire şi apărare a intereselor generale ale comunităţii de afaceri din România.
Nu în ultimul rând, CCIR s-a implicat în implementarea principiilor guvernanţei corporative în cadrul companiilor româneşti cu capital majoritar de stat, în scopul unei alocări optime a resurselor şi a creşterii eficienţei afacerilor guvernate de stat.
Începând din anul 2001, în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României activează Comitetul Naţional ICC România, din care fac parte firme şi organizaţii româneşti din toate domeniile economice.
Prin această apartenenţă, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) este unica entitate care coordonează Comitetul Național ICC România, sub directa îndrumare a Camerei de Comerț Internaționale (ICC) și conform modelului celorlalte Comitete Naționale la nivel mondial.
Prin intermediul Comitetului Național ICC România, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) este membră a Camerei de Comerț Internaționale (ICC), instituție de prestigiu pentru mediul de afaceri, având ca membri mii de companii de renume mondial, precum și Camere de Comerț din peste 130 de state
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News