Iată comunicatul de presă al DNA:
În temeiul dispozițiilor art.75 alin.(1) din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind statutul judecătorilor și procurorilor, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție cere Consiliului Superior al Magistraturii să efectueze verificări cu privire la situația constatată în legătură cu afirmațiile domnului Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României, făcute la Parlamentul României, în cadrul unei declarații de presă, la data de 22.11.2017, preluate de majoritatea instituțiilor mass-media din România.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii, așa cum rezultă din comunicatul de presă din 7 februarie 2017, a invitat reprezentanții autorităților statului, instituțiile de presă și societatea civilă, la o abordare echilibrată și rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de asumare a poziției democratice și a echilibrului între puteri, în concordanță cu principiile separării puterilor în stat, al cooperării ferme și loiale între instituții, al independenței justiției și cu efectiva respectare a limitelor dreptului la liberă exprimare, președintele Senatului continuă același tip de mesaj public și face afirmații de o gravitate extremă la adresa Direcției Naționale Anticorupție, parte a sistemului judiciar din România.
Astfel, în cadrul declarației amintite, Călin Popescu Tăriceanu a făcut următoarele afirmații de o gravitate extremă:
"… DNA a devenit un jalnic instrument politic. Tot ceea ce face DNA în ultima perioadă devine limpede ca lumina zilei că face justiție selectivă și că …Nu mai am niciun fel de îndoială. Din ce în ce mai mulți români văd lucrul ăsta, această chestiune e foarte gravă, pentru că duce la pierderea încrederii într-o instituție fundamentală care este justiția. DNA face extrem de mult rău și justiției și percepției pe care o au românii și face rău foarte mult și asupra imaginii pe care noi o proiectăm în străinătate".
Gravitatea atacurilor domnului Călin Popescu Tăriceanu sporește zi de zi și, în ciuda faptului că, prin hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, s-a statuat cu privire la alte afirmații grave făcute de președintele Senatului, aceste atacuri în mass media continuă.
Afirmațiile menționate mai sus sunt de o gravitate extremă de natură să reprezinte un potențial serios de prejudiciu adus unei instituții cu statut constituțional, ale cărei atribuții sunt de investigare a faptelor de corupție de la nivel înalt, fiind singura autoritate învestită prin lege să cerceteze fapte de corupție comise, între alții, de către senatori, deputați, membri din România ai Parlamentului European, membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat și asimilații acestora, consilieri ai miniștrilor.
Subliniem faptul că acesta este încă unul dintre numeroasele atacuri care se succed cu o frecvență îngrijorătoare, din care exemplificăm:
- „Fac apel către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunța în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la D.N.A. (…) D.N.A. nu mai slujește de mult Justiția”,
- „sistemul judiciar din România nu este independent, iar DNA nu mai trebuie tolerat”,
- „După 20 de ani, justiția din România este condusă, din păcate, securistic, controlată de oamenii din vechiul sistem sau școliți de aceștia (…) Eu cred că Justiția din România trebuie să iasă, o dată pentru totdeauna, de sub controlul unor instituții de forță care fac jocurile din umbră, iar justiția să fie pusă să lucreze în interesul cetățeanului”,
-„sistemul judiciar nu este independent, iar unii magistrați își desfășoară abuziv activitatea, la comandă politică, cu încălcarea cadrului legal și a libertăților civile”.
Sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii are în vedere următoarele:
- afirmațiile calomnioase și denigratoare sunt făcute de o persoană care ocupă o înaltă demnitate publică în Statul Român și reprezintă judecăți de valoare cu potențial de a submina autoritatea judecătorească și de a pune în discuție deontologia profesională a magistraților,
- afirmațiile urmăresc decredibilizarea Direcției Naționale Anticorupție și a activității procurorilor anticorupție, precum și a sistemului judiciar în general, prin inducerea în opinia publică a ideii că activitatea procurorilor nu se desfășoară în limitele cadrului legal,
- afirmațiile au un impact major asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă