Data publicării:
Călin Nistor, procuror-șef interimar DNA
Călin Nistor va prelua conducerea interimară a DNA, potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DCNews.
Călin Nistor este unul din procurorii cu cea mai mare vechime din DNA, structura centrală, a instrumentat dosare importante, nu face parte din echipa cu care Laura Codruța Kovesi a condus DNA, în ciuda funcției de procuror-șef adjunct. În ultimii ani, Călin Nistor s-a opus măsurilor luate de către Laura Codruța Kovesi și a refuzat să dea curs comenzilor primite. De altfel, Laura Codruța Kovesi a cerut și anchetarea sa alături de Mihaiela Iorga Moraru, procuroare pe care Călin Nistor a sprijinit-o.
Vezi și: Călin Nistor: Trebuie făcut curat şi în DNA
În 2013, presa scria despre Călin Nistor cum a anchetat 45 de dosare de corupție în 7 ani, fără nicio achitare. Atunci, Daniel Morar îl nominalizase pentru conducerea DNA.
Recent, Călin Nistor vorbea despre achitările din instanță. În august 2018, când a fost stabilit un grup de lucru în DNA, în contextul achitărilor pe bandă rulantă, Călin Nistor spunea că ”Pentru procurori, cel mai mare rebut profesional este o achitare. Când trimiţi în judecată o persoană, trebuie să te asiguri că ai toate probele care să justifice legalitatea şi temeinicia trimiterii în judecată. Achitările pot fi clasificate pe două categorii: imputabile pentru procuror, care sunt cele mai grave şi neimputabile (...).”
Călin Nistor are o vechime de 23 de ani în magistratură. Din 2006, se află în DNA.
Vezi și: DNA. Anca Jurma, ultimul mesaj: S-a ajuns prea departe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News