Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 23 mai 2022. Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul a trăit în secolul al IX-lea. Datorită vieţii curate şi feciorelnice pe care a dus-o din fragedă copilărie, el a fost ales şi sfinţit episcop al Sinadei de către Patriarhul Tarasie, scrie crestinortodox.ro.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 23 mai 2022. În timpul domniei împăratului Leon Armeanul, Mihail a fost scos din scaunul său episcopal şi aruncat în exil, deoarce nu a voit să lepede cinstirea sfintelor icoane. Tot astăzi, facem pomenirea: Sfintei Maria lui Cleopa, cea purtătoare de mir, Sfântului Mucenic Salona Romanul, Sfântului Mucenic Seluc.
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)