Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 2 iulie 2024 - Cruce neagră
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 2 iulie 2024. Pe data de 2 iulie, este prăznuit Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

Sfântul Ștefan cel Mare s-a născut din Bogdan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Mușatinilor, și din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. A fost domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 şi este cunoscut ca apărător al creştinătăţii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat pe 20 iunie 1992, scrie crestinortodox.ro

Slujirea Sfintei Biserici reprezenta scopul principal al existenței sale. Multe documente ale cancelariei domnești rămân mărturie peste timp: "Eu, Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, arzând de credința dumnezeiască și de iubirea pentru cuvântul lui Dumnezeu ...".

Ștefan cel Mare însoțea rugăciunea cu postul, mai ales în vreme de primejdie, înainte de a începe lupta cu dușmanii credinței și ai neamului, așa cum amintește documentul vremii că a făcut-o la Vaslui, potrivit doxologia.ro: "Cu toții s-au legat a posti patru zile cu pâine și apă”. Se înțelege că această pregătire - postul și rugăciunea - era în vederea spovedirii și împărtășirii, împreună cu întreaga oaste, cu dumnezeieștile Taine: Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, potrivit rânduielii noastre creștinești.

Ruga Sfântului Ştefan cel Mare

"O, răbdătorule de patimi şi purtătorule de biruinţă, Mare Mucenic Gheorghe, care în nevoi şi nenorociri eşti grabnic apărător şi ajutător şi celor necăjiţi bucurie nespusă, primeşte de la noi şi această rugăciune a smeritului robului Tău, domnul Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei ...".

Sfântul Voievod Ştefan a trecut la cele veşnice în anul 1504 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel