Jupiter are legătură cu justiția și cu dreptatea, dacă ai fost superficial, dacă ai luat-o pe scurtătură, dacă ai făcut compromisuri sau ai apelat la tot felul de trucuri, s-ar putea să dai nas în nas cu greșelile tale. Ne lăsăm conduși de vocea societății? Vrem ce au ceilalți sau vrem cu adevărat ceea ce ne reprezintă? Jupiter este expansiv, aduce noroc, abundență și tot felul de ocazii în viața noastră, dar el le aduce atunci când am construit pe o bază solidă, altfel nu vom putea duce ceea ce ne dă. Care este direcția în care ne-am dori să mergem de data aceasta? Care dintre ocaziile care joacă în fața ochilor noștri e cea care s-ar potrivi nouă? Cât de sinceri suntem cu noi înșine? Ce vrem, de fapt? Jupiter retrograd ne poate aduce până pe 28 octombrie șansa de a avea ochi de văzut și urechi de auzit.
Berbec/ Ascendent în Berbec
Jupiter în semnul vostru v-a adus multă lene, un fel de „lasă, mă, că merge și așa” că se întâmplă de la sine, însă acum vă cere nota de plată, unde ai fost prea leneș, unde ai procrastinat. De judecata proprie, de aceea trebuie să vă temeți, de mintea voastră, dacă ați fost prea expansiv, dacă ați exagerat și unde anume, asta va trebui să clarificați cu voi înșivă, trebuie să vă ajustați comportamentul și să nu mai considerați că tot ce zboară se mănâncă. Să faceți diferența între ceea ce vă doriți și de ce aveți nevoie cu adevărat, cum anume puteți construi autentic.
Taur/ Ascendent în Taur
Ați reușit să faceți ceva curățenie în viața voastră? Sau Jupiter v-a scăpat cumva exact de oamenii pe care i-ați fi dorit în continuare în viața voastră? Vi se pare că trăiți aceleași lucruri vechi și prăfuite, că ați rămas tot acolo și parcă așteptați să vă pice din cer, nu faceți nimic pentru a schimba situația în care vă aflați. Pierderile pe care le-ați avut ar trebui să vă pună pe gânduri și să vă facă să înțelegeți că s-ar putea ca doar voi și numai voi să fiți cei responsabili pentru ele. Dacă ați întâmpinat neplăceri, nu mai dați vina pe alții, ci mai degrabă pe așteptările voastre ireale. Începeți să construiți diferit, căci anul viitor Jupiter va intra în semnul vostru, iar aceasta e o etapă de pregătire.
Continuarea pentru celelalte zodii pe ASTROSENS.RO!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cei mai periculoși șoferi. Titi Aur: Dacă le zici ceva, mănânci bătaie fizic / video
- Ce să faci dacă poți economisi pe lună 100 de lei. ”Dacă atât poți tu să economisești, este o sumă foarte mare”
- Ramona Păuleanu, soția avocatului Adrian Cuculis, este însărcinată din nou
- Mircea Coșea despre impozitarea progresivă: ”în luna ianuarie au intrat în faliment peste 3000 de companii”
- BANCUL ZILEI: Vizită la ospiciu
- A murit Daniel Barbu. Ministrul fusese atacat fizic pe vremea lui Băsescu / update
- Un apartament de 100 mp, pe plajă, în Sicilia, costă cât o garsonieră în București. Încă o dovadă că prețurile din România au luat-o razna
- Declinul calității în educație. Prof. univ. dr. Emil Păun: Ce nu spune evaluarea PISA și de ce au fost rezultate slabe la simulări / video
- De ce trebuie să eviți caserolele și sticlele din plastic. Dr. Radu Țincu, avertisment: Tulburări în dezvoltarea copiilor și adolescenților
- Elevii vor să desființeze „bacul”. Prof. Emil Păun, reacție: Copiii spun lucruri trăsnite
- Unul din marii criminaliști ai țării, despre apăsarea psihologică a profesiei. Exemplul cazului de la Brănești: „E greu să gestionezi o astfel de scenă”
- Horoscop zilnic 19 Martie. Previziuni pentru zodii
- Cazul Caracal l-a marcat pe comisarul care a făcut cercetări la fața locului. Detaliile neștiute și motivația din spatele crimelor lui Dincă