Călător clandestin suspect, descoperit într-un tren din Cehia
Trei călători aflați, duminică, într-un compartiment al trenului expres, care se deplasa între oraşul slovac Zilina şi Praga, au fost șocați de apariția bruscă a unui şarpe lung de un metru şi jumătate, de sub un scaun.
O reptilă de culoare portocaliu cu galben, care nu aparţinea niciunui pasager, a ieşit de sub un scaun din compartiment, cu puţin timp înainte ca trenul să oprească la Kolin (la 50 de kilometri de Praga), potrivit site-ului www.novinky.cz, scrie RTV.net.
În compartiment se aflau doi bărbați și o femeie, iar șarpele s-a instalat confortabil la picioarele pasagerei.
Unul din cei doi bărbați care se afla în compartiment, în vârstă de 36 de ani, a povestit pentru reporterii site-ului: "Într-o primă fază, ea nu a remarcat-o dar la scurt timp a început să ţipe".
Cei trei pasageri au fugit imediat din compartiment și au informat personalul trenului.
"Controloarea a văzut şarpele şi a închis compartimentul cu cheia", a declarat pentru site-ul www.novinky.cz purtătoarea de cuvânt a companiei Căilor ferate cehe (CD), Radka Pistoriusova.
La Praga, după ce toți pasagerii au coborât din tren, poliţiştii, însoţiţi de un expert în capturarea animalelor evadate, au percheziționat compartimentul, dar fără niciun rezultat. Călătorul clandestin nu a fost descoperit, deși căutarea reptilei a continuat până duminică după-amiază.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News