Data publicării:
Cafeaua, beneficii pentru sănătate. Riscul de deces de boli de ficat, redus la jumătate
Parte din rutina zilnică, consumul de cafea ar putea avea efecte şi asupra sănătăţii. Mai exact, spun specialiştii, consumul de cafea ar putea scădea riscul de a dezvolta boli de ficat.
Un studiu realizat în Marea Britanie pe aproape 500.000 de participanţi arată beneficiile consumului de cafea. Printre acestea, se numără scăderea cazurilor de cancer la ficat, dar şi scăderea riscului de boli de ficat induse de alcool.
Studiul a fost realizat pe 494.585 participanţi, cu vârste între 40 şi 69 de ani. Dintre aceştia, 384.818 oameni erau consumatori regulaţi de cafea, în timp ce 109.767 nu beau deloc. Specialiştii au analizat starea de sănătate a ficatului participanţilor pe o perioadă de 11 ani şi au descoperit 3600 de cazuri de boli cronice de ficat, care s-au soldat cu 301 decese, dar și 1839 de cazuri de ficat gras. Studiul mai arată şi că, dacă sunt luaţi în considerare factori precum indicele de masă corporală, consumul de alcool şi consumul de ţigări, cei care consumă orice cantitate de cafea, indiferent de soi, au cu 20 la sută mai puţine şanse să dezvolte boli cronice de ficat decât cei care nu beau deloc cafea, scrie The Guardian.
De asemenea, băutorii de cafea au cu 49% mai puţin risc de a muri de boli cronice de ficat. Conform British Liver Trust, bolile cronice de ficat sunt una dintre principalele probleme de sănătate din lume. În Marea Britanie, aceasta este a treia cauză de deces prematur, crescând cu 400 la sută din 1970 până acum. Vanessa Hebditch, de la British Liver Trust, spune că studiul nu face decât să confirme beneficiile consumului de cafea asupra sănătăţii ficatului. Cu toate astea, ea a subliniat importanţa consumului de cafea nu doar pentru sănătatea ficatului, ci şi pentru reducerea consumului de alcool, dar şi pentru menţinerea unei greutăţi sănătoase.
Boabele de cafea, utile în casă
Boabele de cafea au o mulțime de beneficii, dar nu doar în gospodărie! Sunt excelente și atunci când vine vorba de tenul nostru.
Elimină mirosul urât al frigiderului
Cafeaua poate absorbi mirosurile neplăcute din frigider. Pune câteva boabe de cafea într-un pahar și lasa-l în frigider. Vei vedea rezultatele imediat.
Exfoliant natural
Unele produse cosmetice folosesc cafeaua în procesul lor de preparare, cum ar fi cremele exfoliante. Cofeina accelerează metabolismul, motiv pentru care e folosită în cremele anticelulitice. Puteți amesteca cafeaua cu ulei de măsline pentru a o aplica în zonele pe care doriți să le exfoliați.
Îngrășământ pentru plante
Zaţul de cafea are substanțe nutritive care ajută în procesul de creștere al plantelor. Din acest motiv, este bun ca îngrășământ. În plus, îndepărtează insectele.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News